AcasăPoliticO zi din viața cărturarului Marcelus Ciolacus

O zi din viața cărturarului Marcelus Ciolacus

Academia Cațavencu

Dimineața se anunță una promițătoare. Marcelus se scoală cu fața spre calendarul Kama Sutra care indică pozițiile partidului față de români. Este 24 august. Figura pentru ziua respectivă înfățișează un cur plin cu urme de buze. „Iar o să trebuiască să-mi schimb chiloții”, se gândește Marcelus. „Și abia i-am schimbat acum două luni.” Da, e 24 august, ziua Congresului. „Bine că nu a căzut pe 23 august”, gândește același Marcelus (ce-i drept cam multă gândire pentru o singură zi, dar țara cere sacrificii), „că ar fi trebuit să merg la paradă.” După care-și aminti că vremurile acelea trecuseră mai de multișor și zâmbi cu melancolie la amintirea încă vie.

Apoi se spălă, se îmbrăcă în Adina Buzatu și după o ultimă privire în oglinda care-i șopti: „Tu ești cel mai frumos din țară” (pasămite era un pesedist care se identifica cu o oglindă), porni spre Romexpo. Nu ca să fie expus (încă), ci pentru a fi întâmpinat cu entuziasm nemărginit de masele largi de băieși (spun asta pentru că Marcelus obișnuia să facă băi de mulțime). Unul dintre ei chiar l-a pupat pe obraz (lucru neobișnuit, el schimbându-și chiloții cu o anumită intenție) și i-a spus că este „mândru că are un președinte camarad la Revoluție”. Chestionat de un reporter în legătură cu acest episod, băieșul a spus că se referea la mișcare de revoluție a Pământului. Tot la intrare, Marcelus a fost întâmpinat și de un grup de tineri social-democrați cărora li s-a adresat cu: „Ce faceți, copii, ați venit de mult?”. Unul dintre „copii” a mormăit ceva despre un nou partid – PLM, la care au aderat cei mai mulți dintre tinerii de nădejde ai României. După ce toți delegații și invitații prezenți și-au găsit locurile în sala de la Romexpo, jumătate dintre ei au ieșit la o cafea și o țigară, povestind între ei cum tot așa, când fuseseră la Congresul al XIV-lea al PCR (pentru că tot ei au fost), dacă ar fi ieșit la o cafea și o țigară, nu mai ajungeau să-i doară în cur că Ciolacus își începuse discursul.

Marcelus Ciolacus, un cărturar încercat, care, în urma unor eforturi supraomenești și a unor studii intense, care au însemnat renunțarea la hoinărit prin mahalale și la tăiat frunze la câini, a reușit rara și lăudabila performanță de a-și lua bacalaureatul, deci Marcelus Ciolacus, acest om normal, dar cu o inteligență peste media școlară, și-a început discursul cu un ditiramb: „Da! Voi candida la Președinția României. Da! După 20 de ani, România merită un președinte pentru toți!”.

Delir!

Încă un sfert din cei prezenți ies la o țigară și la o cafea, comentând cu înflăcărare strălucita cuvântare a camaradului lor. Dar Marcelus Ciolacus, pornit odată pe calea țepoasă a candidaturii la cea mai înaltă funcție de stat (și de nefăcut nimic), nu se oprește din ditirambi (crezând că vorbește de fapt în iambi). „Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria și adolescența între un președinte turnător și un președinte absent”, zice el cu finețea caracteristică a gentlemanului. Ar fi trebuit să continue: „Este timpul să avem un președinte covrigar”, dar s-a oprit la timp, simțind că ceva nu ar fi tocmai în regulă. 

În cele din urmă s-a trecut la vot. Noutatea a fost că fiecare delegat a primit un cartonaș pe care era inscripționat un cod QR. Cei mai mulți au întrebat dacă e valabil și la bancomat. Au mai fost și câțiva, mai citiți, care au zis că era valabil la casele de marcat de la magazinele unde plătești singur. Unul singur a știut exact ce era cu cartonașul – un cod unic, validat o singură dată – , dar nu se pune pentru că era tocmai cel care avusese ideea aceasta măreață.

Cert este că pentru Marcelus au votat 2.253 de participanți din 2.257. Apoi, s-a format echipa din jurul cărturarului, desigur, alți cărturari cum ar fi Marian Neacșu condamnat definitiv, în 2016, de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București, condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu la 3 ani cu suspendare, Sorin Grindeanu, singurul prim-ministru dat jos de propriul partid prin moțiune de cenzură etc. Respectând principiul promovării femeii, doamne Gabriela Firea a fost îndepărtată din funcțiile de conducere.

La plecare de la Congres, cărturarul Marcelus Ciolacus și-a luat rămas bun de la colegi, salutându-i prietenește. Social-democrații i-au urat succes liderului lor în cursa pentru Cotroceni și au fugit să încalțe pantofi vechi ca, atunci când îi vor trage un șut în partea cu care gândește Marcelus, pentru că știe tot poporul că nu are șanse la Cotroceni, să nu-și murdărească bunătate de pantofi de firmă cu căcat (având în vedere reacția cărturarului când va afla că a pierdut).

DISCLAIMER:

Acest articol este un pamflet și trebuie citit cu zâmbetul pe buze. Dacă îți sare muștarul, amintește-ți că e doar satiră!

Sorin Petrescu
Sorin Petrescu
Sorin Petrescu este un scriitor și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a lucrat ca profesor și referent la Uniunea Scriitorilor, ulterior devenind redactor la Editura Corint. A tradus peste 100 de titluri din engleză, incluzând beletristică și lucrări de psihologie. Ca autor, a publicat zece romane de război sub pseudonimul Mike Hassel și alte romane notabile, precum „Te-am iubit numai duminică” și „Fiul lui Iisus”. În plus, a scris piese de teatru și a colaborat la spectacole de umor difuzate la radio și televiziune. A primit premii naționale și internaționale, fiind recunoscut pentru contribuția sa la literatura și cultura românească.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare