În politica noastră cea de toate zilele – ia-o, Doamne, și du-o de aici! -, prinde rădăcini tot mai solide un obicei care, din păcate, la români este o raritate: spălatul pe mâini. În contradicție cu celebrul „îmi asum” al lui Dragnea, spălatul pe mâini înseamnă detașarea de orice responsabilitate privind un fapt sau un eveniment sau o situație anume. Nu este un obicei nou, doar că în prezent el a căpătat dimensiuni neobișnuite, devenind deja o cutumă.
Se începe cu greaua moștenire. Fiecare nou guvern își pune mâinile în cap la vederea dezastrului lăsat de vechea guvernare, după care se spală pe ele și se apucă să repare toate nenorocirile moștenite. Firește, le repară prin împrumuturi și prin continuarea jafului, până când îi vine sorocul și pleacă. Vine noul guvern care… Dar un guvern se spală pe altul și nimeni nu plătește nota. De fapt este cineva care plătește: noi.
Se continuă cu: Ei, nu, chiar așa??? Dar eu nu am știut nimic! Exemplu recent: Iohannis, care a aflat de la jurnaliști că s-a dat o lege pentru el. Evident, cu curajul care-l caracterizează, s-a și grăbit să se spele pe mâini, chit că lăsa în ofsaid și pe amicul Ciucă, și partidul care l-a propulsat în funcție. La fel și Marcel Churchill Ciolacu, care nu știut nimic de producerea inundațiilor catastrofale din Moldova, nu a fost informat, deși evidențele susțin contrariul și arată că fusese anunțat cu cel puțin 24 de ore înainte.
Toată lumea vrea să fie cu mâinile curate. La începutul anilor 1990, în Italia s-a pornit o anchetă uriașă asupra corupției politice denumită Mani Pulite (mâini curate). Cam asta se întâmplă acum și la noi, toți au… mani pulite. De unde se vede că nici vorbă să-și țină mâinile acolo unde trebuie. Fuga de responsabilitate este cu atât mai gravă, cu cât cei care se presupune că ar trebui să gestioneze averea țării se spală mai mult pe mâini. La orice se caută un vinovat, iar după ce este aflat, i se cere demisia. Bun și asta, dar nu schimbăm nimic, fraților, noi îndepărtăm efectul și lăsăm nesmintită cauza. Ne întrecem în a învinui pe unul și pe altul, după care ne spălăm pe mâini și nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase.
Un alt demers ca să-ți menții mani pulite este să-ți renegi trecutul. Cum face domnul Mircea Geoană. El nu mai ține minte să fi fost președinte PSD sau să se fi asociat cu Cristian Rizea de la care, susține soția acestuia din urmă, ar fi primit 100.000 de euro. El are nu numai mâinile curate, dar și el însuși este curat din vârful capului până în vârful degetului mare de la picior, toată viața lui a muncit pentru România, aidoma tatălui său care a fost general de securitate. Coleg cu Pacepa. Cel fugit în SUA. Unde a fost ambasador Geoană. Să mai continui? Marele popor american înfrățit cu poporul român, armata americană eliberatoare… Hai că v-ați prins! Iar când vine vorba de spălat și apretat, bani sau trecut sau reputație, cine se pricepe mai bine decât americanii?!?
Un alt demers este să-ți faci aliatul praf și să dai toată vina pe el. Cum face PNL cu PSD. Noi, ar zice Rareș Bogdan, am fost curați dintotdeauna… A, că mai există un Iulian Dumitrescu care e acuzat că a luat mită de milioane de euro, sau un Mircea Roșca, scăpat doar prin prescrierea faptelor, sau Mihai Chirică, cel căruia i se impută un prejudiciu de 12 milioane de euro, sau Costel Alexe, căruia i se impută un prejudiciu de 150.000 de lei, sau Nicolae Robu, trimis în judecată în dosarul caselor naționalizate… și încă vreo câțiva, mulți, mulți, coane Fănică, sunt cazuri singulare care nu caracterizează partidul, chiar dacă toți au contribuit la partid cu banii din șpăgi. Dar în rest, avem un PNL curat. PSD a făcut însă dezastru. Cum? Am fost și noi la guvernare și deci părtași la dezastrul ăsta? Nu știu, eu eram la Bruxelles, adâncit într-o discuție cu Antonescu. Hait! Am scăpat porumbelul!
Dar mai există un demers ca să te speli pe mâini precum Pilat din Pont. Să treci la alt partid pentru că: nu mai ești pe liste, iar persoana ta este mult prea importantă ca să rămâi pe dinafară, expertiza ta este mult prea valoroasă; nu te mai regăsești în principiile partidului pe care, dacă te pune cineva să le enumeri, vii cu părinții tunși la toamnă; nu ești un trădător (cauză pentru o singură persoană, ca și legea Iohannis, am numit aici pe Viorica Dăncilă); miroși friptura, adică faptul că partidul în care treci o să vină curând la putere și te zbați să prinzi și tu o ciozvârtă; te speli pe mâini de pocinogul pe care l-ai făcut fiind într-un partid și te cureți trecând la alt partid… sau te faci independent, că sună la fel de frumos ca stabilitate.
Și pentru că mi-am adus aminte de Ponta, știți, micul Titulescu colț cu Banu Manta, mai este o cale să scapi cu mani pulite: să ciripești la servicii sau la procuratură ce știi despre unul și altul. E drept că există pericolul să intri la apă de atâta spălat, dar când domini apa, poți să ajungi și premier! Sau Pilat din Ponta!
