Ieri am avut o zi de dorit duşmanilor şi asta mi-a anesteziat voinţa într-un aşa hal, că m-am lăsat pradă primei reviste lucioase întâlnite în cale. Mai rău, în loc să mă mulţumesc să mă uit la poze, m-am apucat s-o citesc. Ca să vezi ce înseamnă fatalitatea asta, la ora la care apărea interviul cu Marina Almăşan, pozând în învingătoare îndrăgostită şi-n veşminte menite să-i schimbe aspectul de soţie de politician, plictisită şi chinuită de amintirea ceaiului de la ora 5, relaţia ei cu miliardarul Georgică nu mai făcea nici cât o ceapă degerată. Se pare că întâlnirea fericită dintre doi oameni nefericiţi a dobândit nuanţe unitare, devenind o întâlnire nefericită între doi oameni nefericiţi.
În fine, nu toate fetele care au dat interviuri pe acolo sunt aşa de ghinioniste ca biata Marina. De exemplu, Carmen Brumă are marele noroc de a fi iubita lui Mircea Badea!
Păi, dacă fata nu i-ar fi fost iubită, Mircea ar fi spus că nu-i mare lucru în capul unei femei care se pozează călărind chinuită o balustradă, în costum de baie, pantofi de seară şi geacă de piele, sau în fustă şi sutien, arătând ca şi când şi-ar fi petrecut toată dimineaţa scotocind prin şifonier, după ce şi-a dat seama că singura bluză care ar fi mers cu fusta aia era murdară şi deci la spălat (bine… ştiu eu nişte fete, dar vă povestesc altă dată).
Mircea, tu o iubeşti sincer pe fata asta?? Eu n-aş prea zice, că dacă era aşa, n-o lăsai să facă pozele alea ridicole care te fac să râzi oricât de mult te-ai chinui să le vezi ca pe o lucrare de artă, doar tu eşti un fin şi atoateştiutor, ce naiba?! N-ai criticat tu de-a lungul timpul lipsa firescului şi a sensului din pozele altor… vedete??
Fiindcă interviul mi s-a părut accesoriu fotografiilor, şi nu invers, şi poate că asta nu e neapărat un lucru rău, n-o să mă apuc acum să critic şi textul, deşi, dacă ar fi fost Mircea în locul meu, s-ar fi hăhăit o emisiune întreagă pe seama filosofiei de viaţă a duduii care crede că cel mai important lucru în viaţă e cum te vezi în oglindă, şi asta fără vreo înfloritură filosofică, ci cu trimitere scurtă la carne şi carcasă.
După toată povestea asta, eu mai am o singură curiozitate, dacă acasă, între patru ochi, Mircică i-a spus frumoasei: eşti slabă rău sau e slab rău (interviul). Dar ce mai contează acum o literă în plus sau în minus în calea iubirii adevărate care nu mai ţine cont decât de kilograme şi sare astfel sprintenă peste simţul care l-a făcut celebru pe Mircică, atât de critic şi de neiertător, dar numai cu ăia care nu joacă în tabăra lui.
