În diminețile în care îmi vâjâie capul și nu sunt om fără o cafea în vene, am uneori iluzia că mai văd încă un puști de 20 de ani, zvelt, cu părul în vânt, fără chelie, fără burtă, îmi place chiar să mai intârzii câteva minute pe pernă, jinduind sălbatic după fetișcanele din liceu. Dar puiul zboară cu ața, barba compensează părul de pe cap plecat la plimbare și am învățat între timp că tricourile perfecte ale adolescentului nu mai pot fi înghesuite pe făptura-mi gingașă de acum. Ar fi un atac nevrotic împotriva esteticii omului de rând. M-am acomodat noii mele prezențe, sunt în rând cu propria mea atitudine și, foarte important, mi-o și asum.
Mi-au căzut privirile pe această fotografie în care apare Carmen Iohannis. De regulă mă țin deoparte de chiloțăreala festivă din presă, dar nu pot să nu observ imposibilitatea primei doamne de a se adapta situațiilor și protocolului. Cuplul prezidențial a fost imortalizat în vizita efectuată în Israel, luni, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Nu am absolut nimic cu picioarele doamnei, chiar le admir, firește, dar mi se pare exagerată dorința permanentă de a ieși în evidență, de a i se recunoaște liniile, suplețea și elasticitatea. Doamnă, sunt un biet necredincios, un mascul hulpav, fără lumină sfântă și fără șanse de a-mi găsi vreodată o călăuză divină. Cu toate acestea, am respectat întotdeauna lăcașurile de cult în care am intrat, nu mi-am permis să invadez sinagogi în sandale și pantaloni scurți și m-am descoperit mereu înainte de a trece pragul bisericilor.
Vă înțeleg perfect și îmi imaginez că silueta profei sexy și de gașcă, cu care mulți dintre elevi visează nopți toride, încă vă mai domină subconștientul. Poate că vă auziți încă tocurile pe holurile liceului și vă înțeapă în spate privirile pline de invidie ale colegelor de cancelarie. Sunteți tulburată de mirajul parfumat al Rexonei din vremuri apuse? Sau pur și simplu credeți că și preoții sunt captivați de foșnetul coapselor și de gleznele oficiale? Nu zic nu, sunt oameni și sutanele stau pe trupuri nărăvașe și greu de stăpânit. Sincer acum, v-ați uitat o clipă în jur, ați reușit să observați fustele mai lungi ale celorlalte femei, ați băgat de seamă că există niște bucăți de cârpă numite broboade, baticuri, eșarfe, ce pot acoperi pentru câteva momente măcar podoaba capilară chiar dacă acest aspect nu este obligatoriu?
Toate aceste amănunte fac parte dintr-un protocol ce ar trebui respectat, doamnă Iohannis. Repet: știm deja că sunteți o tipă ”bine” pentru vârsta dumneavoastră, dar cred cu smerenie că țoapa (iertare, vă rog) nu poate să nu-și revendice existența și dă mereu cu cotul pentru a ieși favorabil în poză. Mi-aș dori să vă văd la o recepție unde codul vestimentar este flexibil, chiar îmi zburdă imaginația către o fustă cu două și chiar trei palme peste ”genunche” – vorba unui fost interimar la Educație – și ați primi felicitările mele pline de admirație. Dar din mormântul sfânt, de acolo, de jos, nu ați auzit ceva foșnete?
