HomeSocialActorul, băsiştii şi pensionarii

Actorul, băsiştii şi pensionarii

Reporterii Academiei Caţavencu au fost din nou pe teren şi sunt în măsură să vă ofere relatări de la faţa locului. Iată unele declaraţii ale pensionarilor veniţi, la chemarea Antenei 3, să semneze pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu ca independent la alegerile europarlamentare.

“Mă numesc Victoriţa Poantă şi am sosit să-l sprijin şi eu împreună cu semnătura mea pe Mircea Diaconu pentru funcţia dă deputat în Senatul European. Am văzut la Antena 3 că dânsu’ nu are voie să candideze la Europa. Mie mi se pare o ruşine că oamenii dă valoare nu poate să mai fie aleşi acolo, ca să fie locuri libere pentru EBA şi alte persoane rude cu dictatoru’. Eu am o pensie mică că nici acuma nu mi s-a înapoiat ce mi-a tăiat din ea Boc cu ordin dă la Băsescu. Îl apreciez tare pe domnu’ Diaconu, a fost un regizor foarte bun şi a făcut multe piese excelente pentru România. N-o să uit niciodată ce greutăţi avea el în film cu buletinu’ dă Bucureşti, da’ atunci se rezolva problemele corespunzător, că era grije pentru oamenii muncii, nu ca acuma. Sunt convinsă că cu suportu’ marelui patriot domnu’ Voiculescu dânsu’ va ajunge unde-i e locu’, şi poate ne ajută şi pe noi să avem pensia mai meritată după atâţia ani dă muncă în câmpu’ dă producţie”.

“Eu-s Mişu Casapu, de ocupaţie pensionar, şi am venit aicea să-i spunem toţi domnului chioru’ Băsescu că şi cei care nu-i intelectuali nu trebuieşte să-i crează el proşti, pe vremea noastră nu scotea şcoala tâmpiţi cum i s-a întâmplat lui şi aşa a declarat. Aş vrea să ne mai zică dumnealui unde e cele 7,4 milioane de voturi valabile, plus alea 2,6 pe care le-a furat la masa verde. Diaconu ne-a prezentat cu cinste pe când a fost în partidu’ USL, ca să nu mai zic ce roluri a jucat el când Băsescu făcea bişniţă cu carpete şi chenturi pe banii poporului. Contrasemnez cu dragă inimă pentru candidatură, şi aş vota de mai multe ori dacă nu ar fi procuratura tiranului cu ochiu’ şi biblia pe noi”.

“Copiii mei au plecat din ţară încă din 2002 din cauza dictaturii băsiste, nu se mai putea trăi acia să-i ia poliţia cu duba ca pe domnu’ analist Ciuvică. Vreau altceva la copiii şi nepoţii noştri şi de aceea confirm pentru senatoru’ Diaconu şi soţia dânsului care-i o strălucită artistă a scenetei româneşti. Îmi vine să mă dau cu capu’ de toţi pereţii că l-am votat pe Băsescu în primu’ mandat, când am crezut c-o să fie un nou Vlad Ţepeş pentru România. Totu’ a fost numa’ o ţeapă intenţionată a lui şi vreau acuma să-mi reconsiderez greşala. Numele meu e Ilie Ionescu, pensionar militar în rezervă pe funcţie de maistru”.

“Mă chiamă Cati Androne şi îl susţin pe dl. Mihai Diaconu pentru verticalitatea dovedită în întreaga activitate şi felul în care vede trecutul, prezentul şi chiar viitorul României. Consider necesar ca cât mai mulţi asemenea să facă un pas în faţă, ne-am săturat de slugi parvenite ca Pleşoiu. Aceştia sunt vânduţi duşmanilor ţării şi cred că adevăraţii oameni simpli de la ţară stau şi beau în cârciumă şi numai aşa-zişii intelectuali ştiu ce-i bine pentru România. Eu vreau să mă reprezinte în Europa oameni ca domnii Voiculescu şi Diaconu, aşa o să ajungem şi noi să trăim mai bine şi să nu mai coste atâta un kil de morcovi”.

“Am 92 de ani, mulţi înainte, şi am auzit că se dă ceva acilea de la un vecin care citeşte Antena a treia. Eu nu mai văd bine nici cu ochelarii şi nu mai lecturez presa de când cu răscoala legionarilor din ’90 contra domnului Iliescu. Sunt de acord să semnez şi eu petiţia împotriva lui domnul Deaconu, mi-a plăcut mult de el când îi dădea pălmi marele Ilarion Ceobanu. Transmiteţi-le la amândoi multă sănătate din partea mea, tot ardelenii şi aurul lor e fruncea în România! Cum mă cheamă? Cine, nevastă-mea?”

“Am venit ca să-i spun lu’ toarşu’ securist Băsescu că el a încălcat legea de sute de ori, nu ca Mircea Dinescu o dată, şi atunci în familie, cu nevasta. Dacă avea puţină demnitate îşi dădea singur de mult demisia, să nu mai cheltuie Statu’ atâţia bani cu referendele alea. Ştiu că domnu’ Dinescu are sentinţă că nu mai are voie la funcţie publicistică, da’ dacă poporu’ îl votează Băsescu ar trebui să-şi ia sticla şi să plece. Iar aia de la parlamentu’ internaţional nici măcar nu e o funcţie în public, am văzut eu pe internetu’ lu nepotu-miu că au o sală-n care se joacă pe leptoape. Nu vă spun numele, deoarece nu vreau să mă hăituiască procurorii cu testamentu’ nou în mână!”

“Domnul Diaconu are interzis la Senat, dar el acum candidează la Europarlament, deci decizia lui Băsescu şi Udrea nu se aplică în cazul acesta al domniei sale. Mai rar aşa oameni oneşti ca domnul Mircea, vă mai amintiţi cum avea dânsul simpatie pentru actorul şi sălbaticii Caragiu? El este un om foarte corect, s-a născut în această ţară şi simte încă talpa ei, nu ca politicienii care s-au dus prin Europa doar ca să umple sacoşile la buticuri. Despre ce sentinţă vorbiţi, ce, dacă a făcut omul o confuzie trebuie să fie pedepsit toată viaţa? E singurul care poate să ne reprezinte cu mare onoare, să mai lase băsiştii sentinţele că acuşica vin ale lor, numai mâine nu e toamnă! Monica Temniceru, pensionară dactilografă”.

“Sunt Gion Benţa, mă cunoaşteţi sigur, apar oriunde-i ceva contra lui Băsescu. Am făcut o pasiune pentru băşinel ăsta, mă culc, dorm şi mă scol cu hăhăitul în cap. El e cel care mi-a redus pensia, cum s-a arătat la televizor. E adevărat că pe cupon mi-a venit la fel, dar vă daţi seama cât ar fi fost dacă n-ar fi tăiat-o băsul? Nu prea mă interesează treaba cu Diaconu, am semnat că nu costă parale. Aş vrea să vă spun nişte versuri ale mele, cenzurate de presa băsistă în care am încercat să le postez: Cu Băşină-al nostru-n frunte / Am avut victorii multe. / Ne-a dat ebe şi pleşcoaie / De ne-a secat rău la…pungă. / I se rupe, i se-ndoaie / Că ne bate criza-n dungă. / Băşilă + Măria ta / La Cotroceni nu mai sta, / Du-te-n aia populară / C-am ajuns în PoMPa goală! Băi, ce-mi plac poeziile mele! Dar sunt sigur că nu o s-o daţi, la cât de băsişti sunteţi voi la Caţavencu!”

Ce credeţi, se va alege dl. Diaconu ca tot românul imparţial, în pofida interdicţiei legale?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare