HomeSocialAl treilea război mondial ar putea începe din România

Al treilea război mondial ar putea începe din România

O afirmație nu departe de adevăr; oriunde întorci privirea în țărișoara noastră, dai peste vreun clan gata să ia cu asalt până și flota a cincea din Bahrein. Clanul sportivilor, cel puțin, avea arsenal și muniție măcar să dea piept cu pirații somalezi, ba chiar mai mult.

Și dacă nu, sigur era în stare să ciordească suficientă cocaină de la kurzii din PKK cât să-și cumpere și câteva tancuri. Iar dacă ne spune cineva că șeful acestei gherile de sportivi ratați n-a acționat la pont în cazul spargerii de la Ciorogârla, înseamnă că ne ia de fraieri. Iată ce înseamnă să fii ofițer în Poliția Română și să ai pe mână relațiile care lipsesc unui infractor ordinar: îți faci ditai falanga paramilitară și eventual dai și-o lovitură de stat. Ce să mai zicem de scandalul din Bărbulești.

La sălbăticia cu care a trecut una din părțile combatante peste o fetiță de zece ani, nici talibanii nu s-ar fi pretat. Ba chiar face recentul scandal al clanurilor din Murgeni să pară o bătăiță la popou între copilandri.

Câteva topoare și o brigadă de gabori, acolo, care le-au luat lopățicile să nu se rănească. Dacă nu e vreun tanc, vreo bazucă, ceva, nu e șmecherie, nene, că nu arată ca filmele alea cu bubuieli de ni le bagă pe gât la mall. Stați voi să vedeți, dacă se gândesc băieții ăștia la vreo comasare de clanuri, ce ne așteaptă. Singura dictatură paramilitară din Europa. Da’ taman oamenii potriviți să i-o dea-n goarnă lu’ Orbán, un alt șef de clan care își face de cap în țara vecină și pretenă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare