HomeSocialArhiepiscopia Sodomisului şi Teodosnicul ToMITAn

Arhiepiscopia Sodomisului şi Teodosnicul ToMITAn

Deşi ar avea oricând la dispoziţie uşile diaconeşti şi cele împărăteşti ale Catedralei din Constanţa, Teodosie preferă, din câte se-aude, să iasă-n atenţia opiniei publice tot pe poarta din dos, luând, pare-se, prea-n serios porunca biblică „lăsaţi copiii să vină la mine!”…

Fundaş de nădejde în naţionala popilor cu grade ierarhice, mai mereu aflat la primire în baza obligaţiei enoriaşilor de a da, Înalt Preasfinţitul alternează, în ultima vreme, colecta de mărci europene cu datul în bărci constănţene.

Cel puţin, asta relevă ultimele spovedanii livrate de unii elevi ai lui „Teo” sub patrafirele DNA şi ale Parchetului General. Ororile de care e acuzat, IPS-ul le dă, şi cum altfel?, la spate, de vreme ce, în ciuda a tot şi a toate, BOR-ul mai pune încă bază pe obrazul bărbos pe care alţii ar pune şi-un pic de acid.

Cât de pidosnic o fi omul, şi cât de scăpat în salata de prospături din seminare, sperăm să aflăm înainte ca Daniel, antrenorul de VIP-uri cu rasă şi Merţ, să-şi găsească în Arhiepiscopul Sodomisului vrednicul său succesor la şefia Bisericii Ortodoxe Române.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare