Ars (poetica), la buzunar

Citesc despre o nouă modă care se răspândeşte în America, cea a unui poet oficial pentru fiecare oraş, însărcinat cu producţia cântărilor despre virtuţile respectivului conglomerat şi ale locuitorilor săi. Cum românul e poet născut, nu făcut pe bandă rulantă şi dolari, găsesc potrivită iniţiativa şi pe meleagurile mioritice. Nu ar fi minunat să aflăm despre proiectele dadaisto-SF ale primarelui bucureştean în versuri meşteşugite şi bine întoarse din condei? Nu că acum nu au poeticul lor aparte, dar prezenţa unui bard purtător de cuvânt al Primăriei ar facilita accesul visurilor pline de văzduh la înţelegerea publicului sastisit de proza cu iz de „Groapa” cu care îl fericeşte maestrul. Să ne gândim la ce concurs poetic ar ieşi între sectoare pentru că, bineînţeles, se va impune angajarea de către fiecare sector a câte unui responsabil liric, pentru descentralizare. Un duel rimat, chiar epigramatic (că tot la poezie intră) între Vanghelie şi Piedone ar face ca măcar să se mai destindă atmosfera Capitalei, dacă mai puţin poluată nu se poate. Gândiţi-vă ce producţiuni lirice ne-ar veni dinspre Republica Mazăre, aţi auzit doar deja celebrele versuri ale imnului croato-constănţean. La pachet cu costumaţiile atât de avântat-fanteziste ale prim-cenaclistului tomitan, cetatea lui Ovidiu ne-ar încânta, prin prestaţiile viitorului cântăreţ-funcţionar, cu binefăcătoare, foşnitoare unduiri ale mării şi în extrasezon. S-o găsi şi un poet prin familia rădăcinoaselor sau prin cele abonate la recitalurile licitaţiilor locale. Mă mai gândesc la rostirile melodioase care ar sosi dinspre Cluj, despre justeţea fostelor guvernări Boc şi corectitudinea încrucişărilor şi împerecherilor din acele timpuri, toate inspirate, evident, de suflul oedipian al Cotrocenilor. Dacă vă gândiţi că asta ar însemna crearea unor posturi noi, pentru viitorii angajaţi lirici, şi cheltuirea cam visătoare a unor fonduri suplimentare, nu e cazul să vă faceţi probleme degeaba. Poeţii dintotdeauna s-au mulţumit cu puţin (exceptând excepţiile de rigoare), majoritatea au recitat după cum li s-a cântat, chiar dacă nu toţi s-au încălţat şi îmbrăcat cu Goethe şi Heine, ca Eminescu. Până la urmă, noi nu ne facem poeţii nemuritori, ci primarii.