Daca m-aş întoarce în timp în perioada anilor 70, care pentru unii e la fel de îndepărtată precum perioada Revoluţiei paşoptiste, nu mi-ar lipsi nimic din minunile tehnicii de azi, pentru simplul motiv că toate cunoştinţele mele în domeniul androizilor, HD-urilor şi al altor ghiduşii de genul ăsta se opresc, în negura timpului, la telefonul cu disc şi scrisorile fără email sau alte porţelanuri.
Cu toate astea, ocazional, îmi lasă gura apă să cumpăr şi eu jucării tehnice şi pun o patimă vecină cu nebunia de a-mi cumpăra pantofi. Poate că, dacă nu le-aş alege pe baza unor criterii estetice egale, n-aş avea acasă un raft plin de astfel de rateuri pe care nici măcar nu le pot dona cuiva, atât sunt de nepotrivit şi de neinspirat alese.
Acum vreo două săptămâni mi-am cumpărat o tabletă, blestemat fie ceasul! Am luat-o pentru că m-am îndrăgostit iremediabil de husa ei şi de carcasă ei alb-estival. La asta s-a adăugat şi insistenţa vânzătorului care, probabil, avea un modem încorporat care-i permitea să miroasă fraierii de la uşă, accesoriu pe care nenorocita aia de tabletă nu-l avea. Ajunsă acasă mi-am ros unghiile cu disperarea pe care numai o femeie care şi-a cumpărat măcar o dată o rochie superbă imposibil de asortat o poate înţelege.
Calvarul era însă de-abia la început. A trebuit să cumpăr un modem care să atârne dizgraţios din superba mea tabletă, stricându-i, astfel, principala calitate, eleganţa. Am aflat, repede, că mai erau necesare nişte setări şi instalări în care mi-am prins nasul şi degetele. M-am dat bătută şi suspendată după ce computerul meu a urlat în miezul nopţii „general error” şi m-am hotărât să apelez la specialişti. A trebuit să-i agasez cu mailurile şi telefoanele, însă ne-am dat repede seama că eu vorbeam chineza şi ei, suedeza. Ne-am hotărât atunci să ne întâlnim în speranţa că poate reuşeam să ne înţelegem prin semne.
Cum operaţia care i se pregăteşte, luni, delicatei mele tablete se anunţă de gravitatea unei intervenţii pe creier, nu pot decât să mă rog pentru ea, mai ales că specialiştii nu erau foarte optimişti şi m-au acuzat că prin manevrele mele împiedicate şi inconştiente i-am pus viaţa în pericol.
Boceşte un manelist aflat într-o decapotabilă la semafor „io dacă mor, tu cui rămâi” şi poezia asta aproape că-mi sfâşie inima de tristeţe. Stai liniştită, micuţo, dacă n-o să supravieţuieşti, am să fac din tine un superb suport pentru ceaşca de cafea, că vorba aia, unde nu e cap… e vai de tablete! Şi promit solemn să nu mai cumpăr tablete, decât după ce-mi voi fi dat doctoratul în informatică, deşi presimt c-am să comit şi eu un plagiat!
