“Guvernele României, din 2000 încoace, au făcut legi neconstituţionale care convin mai marilor ţării şi în care se spune că un cetăţean dacă este simplu primeşte doi ani de închisoare, dar dacă el este demnitar al acestui stat primeşte 15 ani de închisoare”. Aceasta este o mostră, chiar o perlă am putea zice, din gândirea rostită a vicepreşedintelui PSD, alesul pe viaţă al urmaşilor Vrâncioaiei, distinsul baron local Marian Oprişan.
Din capul locului, ca să nu uităm pe parcurs, i-am solicita domnului Oprişan un exemplu concret de favorizare a ocnaşului simplu în faţa celui complicat de poziţia lui politică. Cu un minim efort de citire, fie chiar numai cu goagălul colegului de doctrină, nobilul social-democrat poate găsi numeroase cazuri în care găinari obişnuiţi au stat mai mult în cantonament decât păstorul de găinuşe Năstase. Apoi, cu minimele nostre abilităţi de logică simplă, i-am explica aceluiaşi Domn de ce un potentat ar trebui să încaseze cu adevărat mai mult în cazier decât hoţul mărunt de prin hypermarketuri.
La o primă evaluare, ciordeala Alesului nu e comparabilă nici măcar în bancuri, cantitativ şi calitativ, cu buzunăreala simplă aplicată concetăţenilor de către cei cu atare aplecări dosnice. Noi ne amintim de corecţiile cu suspendare suferite de numeroşi demnitari, mai mici sau mai mari, şi nu ne putem abţine de la clasica alăturare lângă pedepsele dăruite babelor supărate pe ţăruşi sau hoţilor de apă minerală din magazine. Nici nu credem să apucăm în viaţă ziua X a pedepsei de 15 ani invocate în aserţiune, ca fiind una obţinută azi cu greutate în România şi de un ucigaş cu sânge rece.
Să nu deviem de la esenţă şi să încercăm explicaţia promisă: un demnitar e recomandat unor sancţiuni mai mari pentru că el fură din buzunarele tuturor în acelaşi timp şi nu o face împins de foame sau de şomajul provocat economiei naţionale de politicienii interesaţi în vinderea activelor pe post de oferte imobiliare; pentru că el, atunci când e necinstit, nu e un simplu hoţ, ci un escroc care înşală mulţimea oamenilor care l-au votat să le reprezinte corect buzunarele; pentru că un potentat ameninţat cu aceleaşi pedepse ca şi spărgătorul oarecare nu găseşte nicio problemă în a face, eventual, câţiva ani de recluziune confort 1 sporit în schimbul conturilor doldora, suficiente confortului urmaşilor urmaşilor săi; pentru că, spre deosebire de simplitatea celorlalţi, el are prin învestire beneficii care, dacă ar fi numai duble în comparaţie cu ale alegătorilor, s-ar dovedi o pildă de bun-simţ şi moderaţie.
Astea ar fi câteva argumente, ne oprim aici, nu avem naivitatea să credem că maestrul Oprişan o să ne citească vreodată, dumnealui evitând şi lecturile obligatorii din anii de şcoală; când citirea romanelor cu baroni centrali şi locali l-ar fi făcut, poate, să înţeleagă că social-democraţia ar trebui să presupună egalitatea de şanse şi la furat, nu numai la puşcărie. Iar noi, ca simpli cetăţeni beneficiari ai Constituţiei, găsim absolut constituţionale surplusurile (până acum teoretice) trecute pe hârtie în conturile cu amprente ale demnitarilor. Şi, vorba Marelui Tovarăş, luptăm neobosit – prin votul nostru – pentru transpunerea lor în practică, întru ridicarea nivelului de trai al Poporului şi propăşirea iubitei noastre Patrii, Republica Feudalistă România!
Exclusiv online
