Bolile venerice sunt o pacoste. Le iei fie pentru că te duci cu femei ieftine, dar atât de ieftine, că și o călătorie cu metroul e mai scumpă, fie pentru că nu ești genul care să refuze gratuitățile. Oricum ar fi, ele-s jenante și au partea lor în povestirile de la bătrânețe.
– Sculament: Pentru cititorii intelectuali, această boală e gonoreea. Se ia clasic și pot să apară infecţii și în gât sau rect. Adică pe unde plimbi mânzul, pe acolo lași o bucurie. Tratamentul, ca la orice infecție, cu antibioticele prin corp și rugăciuni pentru curăţarea sufletească. Partea bună e că trece, dacă n-are imunitate la pastile, partea mai bună e că, dacă ți-a plăcut experiența, poţi s-o iei iar.
– Sifilis: O boală nobilă, a decedaților scriitor și oameni vechi. Mă rog, nici cu apa nu discutau ei prea des pe-atunci, dar se iartă, au murit în zvârcolirea artei. Sifilisul ăsta nu e așa, să vină și să plece singur, trebuie să aștepte până îți faci curul sită de la toate injecțiile cu moldamin. E ca amicul ăla care râde pe înfundate la orice problemă ai avea.
– Copilul: Asta e Boala Supremă. Mai întâi umblă mama cu boala venerică în burtă, cam vreo nouă luni, așa, timp în care e un parazit care știe doar să mănânce și să dea din picioare, iar bărbatul nu mai e luat în calcul. Dar și așa, abia după ieșirea în lume începe greul. De la prima țâță în gură ca să nu mai plângă, de la prima bomboană oferită ca să nu te facă de râs, copilul știe că poate primi orice dacă se plânge, astfel că începe să ceară. Și nu se oprește până pe la 30-40 de ani. Iar pentru boala asta nu există tratament eficace, poate doar lopata după ceafă sau toporul la rădăcina sprâncenelor.
