Inspiraţi de pilda primăverii arabe, iarna trecută mii de oameni ieşeau în stradă, la Bucureşti, să ceară „căderea Tiranului şi a lacheilor săi”. „Lacheii” s-au dus, însă Tiranul, expert în echilibristică politică, n-a căzut, ci numai s-a poticnit niţel. După care şi-a dat seama că e cazul să se trezească din beţia puterii, aşa că, dimineaţa, şi-a bătut cafeaua cu sare în compania unui nou premier. Lucrurile nu merg deloc mai bine astăzi, faţă de acum un an, deşi noul premier ne spune că o ducem extraordinar şi-o s-o ducem de-a dreptul sublim, dacă nu murim de foame, sete sau frig la iarnă, când o să ne taie ruşii macaroana, cu tot cu mercaptan.
Că murim de foame sau frig nu-i grav, grav e că o să murim doar cu voie de la Parlament. După cum o să şi trăim – ăia care vor mai trăi, se-nţelege – tot cu voie de la Parlament. Practic, o să facem cam tot ce e omeneşte de făcut cu voie de la Parlament, care ne şi poate chema în faţa lui, indiferent că suntem frizeri, jurnalişti, procurori sau judecători, să dăm socoteală pentru ce-am spus, am scris, am produs, am omis.
Este clar că şi la noi, ca şi la alţii, puterea s-a despărţit de popor mai abitir decât apele Mării Roşii în faţa lui Moise. Este clar că ea nu mai reprezintă voinţa poporului, din simplul motiv că poporul s-a pronunţat: voia 300 de parlamentari, nicidecum 588! Acum, la fel se procedează şi cu Constituţia: o gaşcă de parlamentari, uniţi de spaima faţă de rigorile legii, încearcă să ne bage pe gât un act fundamental făcut de-a dreptul cu fundul. Prin el, România va deveni o dictatură parlamentară, că de-asta chiar n-avusesem, după dictatura regală a lui Carol cel Lung şi cea prezidenţială a lui Nea Nicu cel Pitic.
Culmea e că, acum, niciunul dintre vajnicii revoluţionari care urlau astă-iarnă contra dictaturii nu mai iese în stradă, să protesteze. La Istanbul bate puternic vântul schimbării. Străzile sunt în flăcări, după ce Erdoğan, batjocorind simbolul naţional Atatürk, a decis să-i schimbe statuia cu un mall. La Sofia e ploaie torenţială. Începând de aseară, şi străzile de aici au foc, după ce Parlamentul (ei, da, tot Parlamentul şi acolo!) a numit în fruntea serviciilor secrete un malac cu mutră de racket, la bază fiu de nomenclaturistă şi posesor de imperiu media. Vi-l imaginaţi pe Voiculescu şef peste SRI? N-o să fie nevoie să vi-l imaginaţi prea mult timp, că poate vă transformă parlamentarii imaginaţia în realitate.
La Bucureşti însă – apă de ploaie. Coafura lui Crin rezistă. Parlamentul, în frunte cu Comisia de Castrare a Constituţiei, comite orori şi mai groaznice, dar nimeni nu mai face revoluţie, ci preferă să dea „Like” pe Facebook la revoluţiile altora. Ca nişte oi placide, acceptând să fie mulse şi de ultimul leuţ din impozit, românii privesc impasibili cum baciul lipovean şi cu cel oltean duc turma spre Răsărit, în loc s-o aducă spre Apus de Soare, să nu ne omoare. Astăzi, mămăliga românească nu mai explodează, pentru că a devenit „polenta” şi o cumpărăm de la supermarket, frumos ambalată, trebuie doar să o încălzim la microunde.
Europa e măturată de uraganul revoltelor populare, doar la noi soarele se reflectă, imperturbabil, în rânjetul împrejur al eternului Ion Iliescu. Văzând atâta indolenţă, ajung să cred că nici de s-ar face gaură-n cer românii n-o să aibă curajul să mai facă o dată gaură-n steag.
Exclusiv online
