HomeSocialCâmpii, tâmpii şi maidanul

Câmpii, tâmpii şi maidanul

Dacă aş fi aflat că doamna Câmpeanu s-a hotărât să demisioneze de la Ministerul Muncii, nemaisuportând dânsa jena publică la care au expus-o presa şi Traian Băsescu, mărturisesc că asta m-ar fi uimit peste măsură. Dar e cazul să stăm liniştiţi la locurile noastre, pentru că şi distinsa îl ţine pe al ei ocupat în continuare, să nu vină acolo vreunul cu un handicap real şi să-i culeagă eforturile. Hotărârea e întărită de Premier, care l-ar propti în funcţie şi pe Ali-Baba, dacă ar fi criticat de Băsescu.

Că media a venit cu materiale video ce probează oricărui handicapat TV falsul handicap al soţului, asta nu are relevanţă politică sau măcar de bun-simţ. Doar doamna a luptat din răsputeri audio-video aproape seară de seară pe vremea dictaturii portocalii, cea care începuse să caute la dioptrii toţi orbii conducători de maşini străine cu permis de handicapat. Adevăraţii cetăţeni cu nevoi speciale îşi obţin mai greu ajutoarele, fiind ei chemaţi periodic să probeze că nu le-a crescut piciorul tăiat la loc. Statul trebuie să fie vigilent, să nu primească drepturi nemeritate toţi băsiştii cu proteze dubioase şi care freacă izma pe banul public, în loc să vâneze balene albe.

Aflăm cu tristeţe şi compătimire din mărturisirile ministresei că toată falsa tevatură o afectează pe dumneai profesional, surmenând-o şi îngrădindu-i munca dedicată societăţii. Problemele cu DNA-ul avute de bietul copilaş al domniei sale, pentru un amărât de milion în euro găbjit Statului, completează tabloul suferinţei câmpeneşti şi nivelul insuportabil la care a ajuns teroarea dictatorială. Susţinerea oferită de Ponta ne arată că zvonul trecerii Marianei Câmpeanu la PSD nu e doar o rumoare pentru oameni cu dizabilităţi; nesimţirea şi dosul întors opiniei publice o recomandă cu prisosinţă pentru un grup infracţional mărturisit chiar din interior la un moment dat. Prim-Ministrul îi cere Preşedintelui “dovezi” despre incorectitudinea doamnei, de parcă ar fi treaba acestuia să facă anchete. Iar dacă ar face-o, ar fi clar amestecul nepermis în Justiţie şi bunul mers al celei mai cinstite administraţii. Facem şi noi un apel să înceteze urgent acest “linşaj’ şi “mizeria” la care este supus ministrul unui important cabinet, căci, nu-i aşa, “dacă eu mâine, poimâine şi luni, din cauza acestui stres, nu sunt în stare să mă concentrez şi greşesc la servici, cine răspunde?”

Muncitoarea doamnă studiază serios posibilitatea acţionării în Justiţie a autorilor acestui demers “nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete”, asta, bineînţeles, dacă va găsi prin tribunale vreo portiţă nepăzită de agenţii Cotrocenilor. Noi credem că dânsa ne clasifică pe toţi ori handicapaţi mental, ori destul de tâmpi încât să-i împărtăşim bătutul negraţios al câmpilor. Poate că are dreptate, altfel cum ar fi ajuns Mariana Câmpeanu şi toţi cei asemenea ei să ne conducă şi legifereze? Maidanul cu politică românesc nu va lua niciodată foc, pentru că berkuţii noştri nu dau cu bastonul şi nu ţintesc cu luneta; tupeul, minciuna şi hoţia sunt de ajuns pentru a-şi asigura perpetuarea, într-o ţară în care escrocii ne păzesc banii, plătiţi cu 37 de salarii medii şi încă li se pare că e loc de mai bine. Pentru ei şi famiglia lor, bineînţeles.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare