Pe la şase ani, când de-abia îmi fusese pus în braţe abecedarul şi începusem să înţeleg că eu şi matematica nu vom avea, niciodată, nimic în comun, am găsit pe măsuţa de cafea din sufragerie un săpun fermecat. Era un săpun care putea deschide uşi şi rezolva multe probleme şi care pus între rufe mirosea îndelung a libertate occidentală. Un astfel de săpun nu era lesne de găsit şi numai cei norocoşi care aveau Pile, Cunoştinţe şi Relaţii îl puteau înhăţa.
Într-un impuls de generozitate, am luat săpunul şi l-am tăiat de îndată în două jumătăţi, una pentru mine şi cealaltă pentru buna mea prietenă, Mădălina. A fost una dintre puţinele ocazii în care am mâncat bătaie, căci săpunul acela avea o misiune importantă a doua zi şi cum dealerul de săpunuri magice nu primea mereu pachete de la rudele de afară, fapta mea bună a căpătat accente de tragedie.
Asta m-a cam lecuit, în anii care au urmat, de orice simţuri generoase şi m-a transformat într-un copil care nu mai împărţea, cu nimeni, nimic şi pe care, la împlinirea celor şapte anişori, părinţii l-au încuiat preţ de câteva minute în debara, că refuza categoric să-şi împartă tortul cu invitaţii şi ameninţa că muşcă pe oricine ar fi încercat să-l taie.
Anii au trecut şi-am reuşit să-mi găsesc un echilibru firav, datorită căruia încă mai am prieteni. Ca un efect advers al tratamentului pe care mi l-am aplicat singură după ce-am citit câteva pagini pe sărite din Freud, am devenit obsedată de săpunuri şi deloc zgârcită când e vorba să mi le cumpăr. Nu mă pot abţine, cu cât ambalajul e mai fistichiu şi ingredientele mai trăsnite, cu atât mi-e mai clar că trebuie să-l am. Aşa am ajuns să am săpunuri din toate fructele, florile, ierburile, rădăcinile, culorile, formele. Am şi cu zahăr, cafea, ulei, lapte, iaurt, miere, unt, cenuşă, argilă, scoarţă de copac. Rolul lor e diferit, hidratează, catifelează, exfoliază, iluminează, energizează. Îmi trebuie 40 de minute zilnic doar ca să mă hotărăsc cu ce săpun să mă spăl, că nu-i lucru uşor să aleg culoarea, ingredientele, funcţia, aroma, intensitatea şi starea de spirit pe care ar urma să mi-o ofere. De obicei, e de nervi, aşa că a doua zi îmi caut altul.
Poate să zică oricine orice, mie mi-e dor de vremurile alea în care viaţa era aşa de simplă şi cu un singur săpun erai şi curat, şi rezolvat. Mă gândesc că tot dulapul de săpunuri din baie m-ar fi ajutat atunci să mă aranjez pe viaţă! De asta îi înţeleg pe cei care protestează şi nu mai cumpără deloc săpun şi nici nu se mai spală! Păi, ajungi să faci clăbuci doar gândindu-te că-i inflaţie de săpun şi-n zilele noastre nu mai faci nimic cu o singură bucată!
