Cu presa-n gură

Autorităţile franceze au închis o moschee ce servea ca bază pentru jihadism. La percheziţii s-a găsit un pistol care nu era de pe vremea lui Mohamed, plus ceva materiale inflamatoare spiritual. Evident, opinia publică de la ei s-a inflamat şi dumneaei la aşa abuz anti-multiculturalism, solicitând anularea măsurii. Păi ce facem, monsieur Valls, ceva merde pe corect-politicul stângist la Putere? Sau ne-a explodat puţin sub scaune recenta explozie electorală a Frontului Naţional? Poate s-o găsi şi puţină minte de pe urmă a franţuzului rafinat până la suicid, să nu ne trezim cu Marine Le Pen pe post de Jeanne d'Arc cu sabie de operetă.

Un deputat socialist din Republica Moldova a rupt în plenul Parlamentului harta României mare, supărat dânsul pe tendinţele unioniste, la nivel de bârfă, ale unor colegi de alte coloraţii politice. Se confirmă încă o dată că Iohannis a gândit nemţeşte când a rupt anterior decontul în euroi pentru "fraţii" transpruteni, unionişti doar faţă de paşapoartele româneşti cu liberă trecere la vândut fierbătoare în Europa. Nu credem ca Marele Ştefan să se fi supărat cumva în Ceruri din cauza gestului, ştiut fiind cum i se rupea Măriei Sale de Valahia Mare, până la război fratricid.

Germania avertizează din nou că UE riscă prăbuşirea dacă nu se va organiza eficient şi în comun criza refugiaţilor. Pericolul islamist trebuie repartizat cumva echitabil, să nu explodeze bombe doar pe stadioanele nemţeşti unde tunarii nemţi ai lui Mesut Özil se întrec în bombardele cu galii lui Karim Benzema. Ţările din Estul European au înţeles să vină în Uniune numai pentru plăcintele continentale şi dau înapoi când e vorba de şaorme cu fitil. Lasă, Mutter Merkel, păi cum altfel ai mai fi primit matale titlul de "Omul Anului 2015"? Ai fi vrut să ia Iohannis vreun milion de migranţi şi să-ţi fure titlul ca dinamoviştii Ghetele de Aur pe vremuri, în cooperare cu adversarii migrând din faţa lui Cămătaru nu din cauza tenului oriental?

Preotul care l-a mărturisit pe Ioan Oltean c-a primit o sfântă şpagă de 600.000 euro în biserică ne aduce şi alte revelaţii picante: Sfinţia Sa a participat la agape ale stareţilor din ANRP, unde aceştia se îmbătau cu vin bisericesc şi lăudau miliardele de euroi dispăruţi ca la Apocalipsă. Suntem curioşi: oare măicuţa Crinuţa lua şi ea parte la asemenea ritualuri în grup, sau Oltean era nu doar mai tâlhar decât Barabas, ci şi gelos ca Iuda? Că ne-ar fi plăcut şi nişte dovezi audio-video porno în lăcaşul de cult respectiv, pe modelul celor colecţionate din biroul anerepist al Crinuţei. Să se aleagă şi enoriaşii cu ceva din toată afacerea asta, nu?

Prins Pol şi-a revenit din leşinătură de la inimă şi a ajuns la Curtea DNA din Braşov, ca să explice Alteţa Sa cum de s-a cuplat o aşa faţă regală cu dosurile hrebenciuce din politichia dâmboviţeană. Suntem siguri că procurorii au asigurat şi prezenţa translatorului necesar, Prinsul şi Printzesa lui translând de felul lor limba patriei într-un soi de anglo-franco-română cu origini necunoscute etimologilor. Nouă ni-e şi cam milă de bietul moştenitor al tronului pe care-l are acasă în sufragerie, unde Printzesa Lia îi face poze cu sceptrul în mână, nu ăla moştenit de la înaintaşul terentist Carol al II-lea: n-a apucat măcar săracu' de el să-şi aline jena financiară datorită căreia a revenit în ţara strămoşilor, să fericească norodul cu chipul său de berbec creţ, musai a fi ţinut de Popor la mare preţ. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare