HomeSocialCum s-au furat (iar) alegerile în România

Cum s-au furat (iar) alegerile în România

Vă spun din start, verde-n față și roșu-n dos ca Vadim: alegerile europarlamentare au fost măsluite! Să mă explic, cât de succint sunt în stare: eu sunt paranormal, în accepțiunea pozitivă a termenului. Adică fenomenul se manifestă rar și numai în timpul alegerilor. Acest har îmi permite să știu rezultatele imediat după aplicarea ultimei ștampile de vot. Pot să vă spun că dreapta a repurtat un succes zdrobitor, deturnat însă din dispoziția de culise a lui Joe Biden. Nu întâmplător i s-a adresat acesta cu “Mr. President” lui Victor Ponta în vizita de la București, chiar înaintea europarlamentarelor. Cum s-a hotărât Marele Licurici să impună stânga politică românească în reprezentarea europeană? Răspunsul e mai simplu decât orice teorie a conspirației: recentul periplu american al liderului dreptei (crede el) Antonescu a convins Casa Albă că oricine i se opune acestuia e cea mai bună opțiune pe plaiul aliatului cu scut yankeu.

Cum ziceam, simțind în dimineața alegerilor activarea energiilor mele subtile, m-am plasat lângă secția de votare înainte de a apărea primul pensionar; trebuie să recunoașteți, o performanță cu adevărat de top, chiar și pentru cineva având dispoziție paranormală. Nu am părăsit locația până la închidere, scanerul meu radiestezic înregistrând toate rezultatele prin focusarea pe fiecare votant. Nici nu a fost cine știe ce efort, cunoașteți acum procentul participării. Vă prezint, în premieră, adevăratele rezultate ale turnirului electoral, salvate automat o dată cu cel din urmă buletin introdus în urnă.

Pe locul 1, cu un covârșitor procent de 69%, s-a clasat Elena Udrea; sau, mă rog, PMP – dacă preferați denumirea de grup. Dorind să-l facă, așa cum a declarat dna…ptiu, pușchea pe limbă!… doamna lider, “cel mai puternic partid de opoziție”, măsluitorii i-au tăiat din mouse aripa dreaptă a procentului, rămânând doar stânga, adică 6. E confortabil că cifra obținută nu descurajează PMP-ul; sau, mă rog iar, pe doamna Udrea – de preferați denumirea exactă, ca Băsescu.

Pe locul 2, cu 20%, a fost PNL-ul liderului suprem Crin, fix cifra necesară pentru ca acesta să rămână lider suprem, conform promisiunii personale. PNL trăiește (bine) și fără USL, mai ales că proaspătul înscris în partid Tăriceanu a adus un suflu întăritor, prin propria persoană, și un aer tineresc prin cea a soției.

Poziția a treia a revenit, cu 5%, PDL-ului; o reușită la limita pragului electoral, dar notabilă atunci când ai ca stea în frunte un vasile supranumit bleaga și cu păcatul biblic al vameșilor pe CV. Am spus destul, să fim și noi ardeleni când vorbim despre noul PDL.

Stimați beneficiari ai acestor revelații exclusiviste ( în orice procent ați fi), abia pe locul 4 iese la rampă așa-zisul câștigător net al alegerilor, cu 4,1%. Procentul oficial al PSD-ului fost obținut, evident, prin înlăturarea virgulei. Obama, comunistule, ești fericit acum??

La un calcul simplu, deduceți și fără ajutorul meu paranormal că restul de 1,9% a revenit celorlalte partide, partidulețe, uniuni și Mircea Diaconu. Ar spune azi “ardeleanul” Ilarion Ciobanu: Mă Romi, Românie, tu vrei să mă lipseşti de nişte pălmi!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare