HomeSocialCurat neconstituţional, dezumflă-i!

Curat neconstituţional, dezumflă-i!

Bătrâneii şi domniţele cu peruci care stau, conform algoritmului 3+3+3, în Curticica noastră Constituţională, după o matură şi îndelungată gândire, au ajuns la un verdict privind comasarea alegerilor.

Constatarea lor că asumarea răspunderii de către Guvern pe o lege strâmbă este în afara Legii fundamentale era, de fapt, la vârful nasului şi putea fi judecată în doar câteva ore.

Cum au rumegat şi fonfăit ei lucrurile vreme de două săptămâni este lesne de înţeles. Vajnicii magistraţi au lucrat sub presiune politică, sub presiunea alegătorilor din stradă, şi chiar sub presiunea privirilor încruntate ale juriştilor de la Consiliul Europei şi ai Comisiei de la Veneţia.

Domnul Boc şi băieţii care l-au consiliat pe această tentativă de fraudă electorală (pentru că, în fond, către o fraudă s-ar fi îndreptat lucrurile) aşteaptă acum, înfriguraţi, să vază motivaţia Curţii şi, mai ales, care articole din pârdalnica lege n-au trecut examenul constituţional.

Nu văd ce fel de şmecherie s-ar mai putea face pentru a pune două urne prin secţiile de votare, dar constat că bunul-simţ popular a fost (şi) de această dată în acord cu norma juridică.

De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, preşedintele a ieşit la vorbeală şi ne-a anunţat programul lui de viaţă şi de luptă pentru următorii 40-50 de ani. Acum totul e limpede: ştim unde suntem (în mijlocul oceanului), ştim încotro ne îndreptăm (spre Triunghiul Bermudelor)! Comandantul e la timonă, iar el şi-a dus întotdeauna nava la destinaţie! Chiar şi mergând cu spatele…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare