HomeSocialDă cu legume în Guvern, poate pică

Dă cu legume în Guvern, poate pică

În tot acest timp am aruncat cu ouă stricate, măscări și carne-n guvernanți, dar nu se lasă. Am hotărât să ne mutăm plutonul de campanie aproape de Guvern, mai exact la Fitto Café, chiar în buricul târgului, la parterul unei luxoase clădiri de birouri. Angajatele-ți zâmbesc încă de la intrare, ceea ce e bine, că nu mănânci pe banii lor. Recomandabil să iei masa afară, cu ceafa-n ventilatoare și pulverizatoarele de apă, pentru că e caniculă și traficul din zonă îți face poftă de mâncare.

Subit ți se umple masa de meniuri și ți se aduce un pahar cu morcovi, ceea ce e surprinzător de frumos și de bine venit. Meniurile sunt variate: unul pentru zilele săptămânii, altul cu băuturi, un altul cu feluri de mâncare și un catalog uriaș cu deserturi. Toate au un aer eco, multe legume și fructe, așa că-ți e greu să alegi, tu profan obișnuit cu șaorme și fleici. Tagliatelle cu vită și legume, care la 23 de lei sunt o farfurie întreagă de carne și paste, și Sandvici cu pui, adică patru sandviciuri mari și late la 16 lei. Financiar vorbind, ești ceva mai câștigat decât la fast-foodul din colț. Servirea nu e cea mai rapidă, dar asta înseamnă că nu-i mâncarea congelată, și, oricum, ai timp să te bucuri de peisajul de junglă urbană în timp ce savurezi o răcoritoare.

Fără să trag de timp și caractere, mâncarea-i bună. Oamenilor chiar le plac legumele și singura obiecție e faptul că bucătarul pune puțin prea multă sare (aere de gurmand). Dar tot era al naibii de comestibil. Și sandviciurile sunt proaspete, puțin presate la toaster, numai bune. Recunosc, vreo patru ore mi-a ținut de foame, ceea ce e mult pentru unul ca mine.

Clienții de la masa de alături, singurii care nu aveau fețe de corporatiști și nu vorbeau la telefon cu gura plină, mi-au spus că e prima dată când comandă acolo, dar sunt mulțumiți. Singura nemulțumire, general valabilă, este legată de toaletă. E una singură, mare, unisex. Dacă-i unul cu o revistă groasă înăuntru… mai bine-ți faci nevoile în fața Guvernului.

Concluzia e că la Fitto Café e de mâncat. Sunt eco, hipsteri (îl susțin pe Nicușor Dan, conform contului lor de Facebook) și ești la doi pași de proteste.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare