HomeSocialD'ale cetateanuluiDe ce Clanul Cămătarilor și-ar lua examenele la...

De ce Clanul Cămătarilor și-ar lua examenele la Oxford

Aflăm din cărți (cei care știu cum să le mai folosească), sau dintr-o simplă căutare pe Google, că există legi vechi de 3-400 de ani care mai sunt încă în vigoare în Anglia. Un set de astfel de legi au generat și situația în care, cu ceva ani în urmă, un student a invocat o lege neabrogată din 1513 conform căreia dacă era obligat să stea mai mult de 4 ore într-un examen, Universitatea trebuia să-l omenească cu o friptură și o bere. Cum legea e lege, dar între timp se aprobase o alta conform căreia se interzicea consumul de alcool pe teritoriul Universității și nici condiții conforme cu normele legale de igienă nu existau pentru prăjirea fripturii (deh, nici în Anglia legiutorul nu trebuie să fie prea atent cu ceea ce legiferează), situația s-a tranșat cu o “piță” și o “colă”. Și toată lumea ar fi fost mulțumită.

Numai că, acea lege invocată de student nu era printre singurele uitate de legiutor printre legile neabrogate. Și la englezi chiar funcționează quid pro quo-ul (reciprocitatea, pentru cei care au deschis mai târziu Google-ul). Așa că studentul a fost citat câteva zile mai târziu în fața Senatului Universității și exmatriculat pe baza unei legi din 1415 (neabrogată) care prevedea că “prezentarea la examen fară sabie se sancționează cu exmatricularea”.

Este după cum știm genul de situație care nu l-ar fi luat prin surprindre pe nici un interlop din România. Sabia tip “ninja” este stiloul cu care-și scriu ei cazierul judiciar. Este o „lege” din 1992 (neabrogată între clanuri), anul în care Fane Spoitoru și-a luat examenul de “celebritate” după ce a tăiat cu sabia braţul unui poliţist, în faţa discotecii Vox Maris din Capitală.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare