HomeSocialDe ce huidui, măi tatuatule?

De ce huidui, măi tatuatule?

Am citit declarația lui Victor Ponta referitoare la momentele când a fost huiduit în Gara de Nord: făptuitorii au fost “interlopi” cu “mușchi și tatuaje”, trimiși de Elena Udrea. Cercetând pe firul indicat de Prim-Ministru am constatat, cu surprindere, că domnia sa spune adevărul doar pe jumătate: indivizii au fost, într-adevăr, tocmiți de Udrea, dar nu sunt interlopi, ci componenții unui grup de striptease masculin cunoscut sub numele “Cock Riot”. Aceștia erau clienți stabili ai stabilimentului băsist din Vila Dante pe timpul terorii fasciste, în perioadele când titularul se ocupa de raporturi peste hotare. Hăndrălăii tatuați nu au uitat că Ponta a stricat cuibușorul de nebunii politice, huiduindu-l copios din rărunchii bine antrenați.

Magnum Ironstick, șeful echipei, ne-a declarat: “E bine să știe și dl. Ponta că noi nu suntem interlopi, ci specialiști în intercourse cu atestat și taxele plătite la timp, inclusiv cea pe stâlp impusă de actuala guvernare. Nu avem partipriuri în partyurile noastre, lucrăm pe contract ferm și în deplină legalitate. Am performat pentru politicienele de orice orientare, iar dna Udrea a fost o clientă generoasă și interesată numai de aspectul artistic al showurilor. Dacă i-am arăta dlui Premier înregistrări ale evenimentelor comandate de membre social-democrate, suntem siguri că ar fi mai atent în declarații. Tocmai am primit o ofertă de nerefuzat din partea dnei Corina Crețu, pentru o sărbătorire corespunzătoare a victoriei la europarlamentare. Credeți-ne, abia cei trei echipieri superdotați ai noștri reușesc, împreună, să-l concureze satisfăcător pe dl. Colin Powell! PSD-ul feminin nu votează cu elitistul Dante, ci e dedicat electoratului simplu și năbărog al lui Boccaccio!”

Gigi Cosor, însărcinatul cu afaceri în mediul politic al interlopilor bucureșteni a exprimat, la rându-i, dezaprobarea acestora: “Cum plm să-l huiduim pe Bossul PSD?! Noi avem un cod al onoarei care ne impune respect față de tovarăși și preteni. Or fi fost aduși de la Nana, am auzit că aveau toți tatuaje cu Elena Udrea!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare