O informaţie interesantă, nu şi surprinzătoare, din presa de azi: Biserica Ortodoxă Română a refuzat găzduirea în lăcaşurile sale de cult a concertelor caritabile care urmează a fi susţinute de violonistul Alexandru Tomescu. Drept urmare, acestea se vor petrece în bisericile catolice din oraşele mari. Nu vom spune că oficialii BOR sunt iar, aşa cum îi ştim, mai catolici decât Papa, deoarece actualul Suveran Pontif e supărat rău pe ochiul dracului şi ultraconfortul celor care-i sunt mult prea credincioşi. Explicaţia lor e că dogma nu permite prezenţa instrumentelor muzicale în interiorul aşezămintelor clericale. Cum nici pe departe nu e vorba de rockul satanic, iar muzica bizantină de inspiraţie religioasă e cerească şi înălţătoare, ne gândim că trebuie să fie o dogmă pritocită tare demult de vreun stâlpnic pe care şi cântatul la toacă îl ucidea neplăcut la timpane. E adevărat că, în ce priveşte regulamentele de ordine interioară, în Biserică nu se acceptă democraţie sau referendumuri cu consultarea orişicărui mirean, viu sau mort. Totuşi, ceva actualizări, dictate de evoluţia vremurilor şi a gândirii omeneşti, nu ar face vreun rău credinţei adevărate. Nu cred că e normal să accepţi în secolul prezent toate canoanele iniţiate de un pustnic din vechime, afon şi care era convins că naiul, de exemplu, e instrumentul lui Satan, din cauza copitelor lui Pan. Mai ales dacă e vorba de un sfânt căruia acum îi plimbi fluierul piciorului prin faţa publicului, asta tot un fel de muzică binefăcătoare Bisericii fiind, nu-i aşa? Se poate însă ca tocmai caracterul caritabil al concertelor să fi fost în neîmpăcare cu dogmele de rit nou din ortodoxia naţională şi care, deşi neoficiale şi în incompatibilitate directă cu preceptele cristice, sunt acceptate cu inima şi buzunarele atât de deschise de slujitorii Domnului. Una peste alta, decizia asta nu face decât să ne confirme şi ea statutul de ţară tangenţială la Europa. Unde catedralele găzduiesc concerte de amploare, televizate şi cu bine venit impact cultural. E adevărat că ei le construiau când noi ne băteam cu turcii prin mlaştina naţională, ar fi totuşi timpul să încercăm să ieşim de acolo. Nu e bine să călărim mereu acelaşi cal bătrân, pierdem prea multe trenuri care trec pe lângă gara noastră mică.
