Anul 2014 a început, ca orice an nou, cu speranţe de mai bine şi bucurii pentru toată lumea: Kim Jong-un ameninţă cu dezastrul nuclear, ruşii adună resturile umane de la Volgograd, un tembel omoară o femeie pe trecerea de pietoni, Ponta ar vrea ca nu doar anul, ci şi el însuşi să fie mai bun. În prima dimineaţă a lui 2014, un poet face pasul trecerii în lumea mai bună visată de Prim-Ministru, aşa cum îi stă bine literaturii în România contemporană: discret, sfios şi cu ratingul făcut praf de chiloţii Cruduţei sau cracii revelioanelor, vanghelioanelor şi paranghelioanelor autohtone. Probabil că, la un sondaj stradal, numele lui Traian T. Coşovei ar lua un glorios 0,01% în recunoaşterea publicului, în condiţiile în care şi Eminescu are azi dificultăţi serioase de a fi identificat după meserie.
Preşedintele Băsescu îşi doreşte un Guvern cinstit cu românii, iar românii vor la fel, un Guvern care să le facă cinste. Nu chiar toţi, cei mai mulţi visând, în continuare, un executiv hotărât să îi cinstească mai des, nu doar la alegeri. Acelaşi Băsescu ar prefera să predea mandatul unui Preşedinte continuator al proiectelor sale; e prima dată când se întâlneşte pe lungimea de undă cu viitorul Preşedinte Ponta, acesta căutând deja la partenerii chinezi un lacăt potrivit pentru celula de bază a societăţii pe acţiuni Băsescu. Preafericitul urează tuturor românilor nefericiţi mântuire, deşi tot Guvernul pare cel mai indicat a duce la capăt şi misiunea asta. Pentru ierarhi, Patriarhul năzuieşte “ajutor în lucrarea cea bună”; ştiţi voi, cea de peste 100.000.000 de euro strânşi din sărăcia poporului. Scăpat nevătămat din încleştările cailor putere pe pistele marilor curse, Schumacher repetă ieşirea în decor a lui Huidu; iar noi îi nutrim însănătoşire grabnică şi gândul cel bun (neaccesibil lui Huidu) al renunţării la păcatul vitezei.
Ambulanţele au lucrat din greu “la cumpăna dintre ani”, atât la noi cât şi pe la alţii. Oamenii se bucură că a mai venit un an, cu războaiele, apocalipsele şi crizele lui, profeţite sau nu. Peste toate astea, sufletul inadaptabil al unui poet – “bătrân câine scos la plimbare în splendoarea ultimei / dimineţi de iarnă” – şi-a făcut “plimbarea de dimineaţă” până acolo “unde nu mai există / nici o întoarcere”. Sfios, modest şi atent să nu calce pe chiloţii Cruduţei şi pe mahmureala neamului. În definitiv, şi anul ăsta nu-i decât un copy/paste ca oricare altul, într-o ţară în care “plagiatul accidental” e în fruntea Culturii. La mulţi ani cu sănătate v-aş spune, dacă n-aş şti că ne paşte pe toţi Sănătatea pe liste de aşteptare. Tot un hai noroc e mai bun, cu piper şi puţină scorţişoară. Scoate răceala din corp, curăţă colesterolul şi ne ajută pe toţi la bilă.
