HomeSocialDoamnă Reding, vă place „camera ascunsă”?

Doamnă Reding, vă place „camera ascunsă”?

Fraţilor, am mai zis-o, dar o repet: e groasă rău de tot. Comuniştii ăia de omenie care în 1946 au măsluit alegerile sunt mici copii pe lângă nepoţii lor de la USL. Din înregistrările făcute de băieţii de la (care spală, prin curajul lor, obrazul unui ziar în care unii editorialişti ar putea scrie cu succes la Intact) reiese clar că duminică se va fura pe rupte. Acum, la ce hoţoman au în fruntea partidului şi a ţării, de la cine vreţi să ia exemplu şi primarii USL? Tind şi ei să devină ponţi mai mici, chit că unii n-au nici bacul la bază. Şi, dacă Ponta a putut să fure vreo o sută de pagini, n-or fi ei în stare să fure câteva mii de voturi de căciulă? Planurile organizaţiilor de partid de prin judeţe sunt puse la punct până în cele mai mici amănunte. Activiştii mărunţi promit un furt metodic, organizat, ştiinţific, în care ergonomia face casă bună cu rapiditatea.

Toţi primarii mărturisesc „facem cum ne-a învăţat Dragnea”. Iată un exemplu glorios, zic, dar sper ca edilii să se oprească doar la ce i-a învăţat baronul de Teleorman pe partea economică şi de ciordeală, şi să nu o ia cu toţii la bulăneală pe Mihaela, dragostea mea! Viceprimarul oraşului Panciu, văr bun cu ministrul PSD Nica, a pus bomboana pe colivă, afirmând, bucuros: „Să ştiţi că noi avem şi morţi pe listele electorale!”. Iar morţii o să scape uşor, vă spun eu: o să voteze uselenienii pentru ei şi n-o să-i deranjeze. Mai rău o să fie de vii, căci i-auziţi ce mai spune verişorul plin de zel: „Dacă până la ora 17:00 nu s-a ieşit decât 40%, acţionăm în forţă: vedem cine n-a venit la vot şi mergem şi îl aducem la secţie!”. Ei, vedeţi? Nu votezi de bunăvoie, votezi obligat şi-ţi mai iei şi vreo doi-trei pumni în cap. Păi nu-i mai bine să fii mort la referendumul ăsta?

Cum orice organigramă trece prin stomac, cât or fi ei de inimoşi şi devotaţi cauzei, şoşonarii din teritoriu ştiu că nu poate omul să se mobilizeze dacă nu dă şi Partidul ceva. Pretenţiile lor sunt modeste: o plăcinţică, o ţuiculiţă, nişte sandviciuri, că trebuie să ai energie să-i umfli pe recalcitranţi şi să-i iei pe sus la secţia de vot, nu? Unii sunt mai îndrăzneţi şi nu se mulţumesc cu mizilicuri din astea care mai rău îţi ascut foamea decât să ţi-o potolească: „Noi mai bine am prefera să daţi bani şi benzină, măcar 10 litri!”, zice unul, cu jumătate de glas. Benzină, ha? Dracu’ v-a pus să vă luaţi maşini pe combustibil convenţional, băi, fiii ploii, nu puteaţi să vă comandaţi şi voi autovehicule electrice, ca premierul, că din două prize votaţi tot judeţul!

Dar marele jaf va începe pe întuneric, că doar atunci au acţionat, cu predilecţie, bandiţii de pretutindeni şi din toate timpurile: „Mergem seara la oameni, pe la 10. Vedem cine sunt, cum sunt şi ce feţe au. În funcţie de cum se prezintă, mergem noi după ei”. Carevasăzică mai urmează o porţie de smardoială, în urma căreia alţi cetăţeni recalcitranţi vor fi „convinşi” să lase naibii telecomanda şi să pună mâna pe ştampilă. „Nu vrea, arde-l la mufarină, dă-l dreacu’ de băsist! Frige-l până abjură boicotul şi votează cum zicem noi!”, par să spună aceşti talentaţi actori ai remake-ului „Fenomenul Piteşti II”. Ţurcanule, tot în România te-ai reincarnat, mă?

Asemenea manifestări de civism cu năbădăi sunt prea spectaculoase ca să nu rămână în istorie. Prin urmare, duminică, ori că veniţi la vot, ori că nu veniţi, înarmaţi-vă cu un aparat de fotografiat, cu un telefon mobil, cu o cameră video şi fotografiaţi sau filmaţi toate aceste dovezi ale grijii Partidului şi secretarului său general, domnu’ Liviu Dragnea, faţă de cetăţeni. Înregistrările le veţi trimite apoi pe adresa doamnei Viviane Reding, care, sunt convins, e înnebunită după gagurile cu camera ascunsă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare