HomeSocialDoctorul închipuit

Doctorul închipuit

“Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrărilor, tipul caracterelor utilizate şi paginaţiile sunt diferite”. Acestea sunt argumentele expertizei ORDA, confirmate de Curtea Supremă referitor la acuzaţia de plagiat adusă lui Victor Ponta. Dragi domni şi preteni, toată lumea pe treabă, avem întrunite condiţiili să devenim o naţiune de doctori! Nu ştiu ce o să alegeţi voi; eu, unul, iau “Critica raţiunii pure”, dacă faceţi la fel vă acuz de plagiat neaccidental.

Sper că v-aţi prins repede de procedură, doar v-a dat expertiza mură-n gură. În primul rând (şi cel mai important) e musai să schimbaţi fontul; vă anunţ că “CurlyGirl Medium Font” e preferatul meu, gândiţi-vă la altceva, aveţi de unde – slavă Internetului – alege. Cât priveşte modificarea formatului lucrării – e floare la ureche pentru oricine ştie de unde se apucă şoricelul clicăitor. Nici cu paginaţia diferită nu-i vreo problemă, ţi-o face computerul cât îţi bei cafeaua. Dificultatea începe din momentul când “identitatea totală de structură” trebuie înlocuită cu “identitatea parţială de structură”, fenomen observat de “experţii” respectivi în copilipitura doctorului Ponta. Adică necesită un efort de renunţare la unele pasaje ale textului original. Spuneţi şi voi, ce să scot eu din “Critica raţiunii pure”? Nu ar fi păcat de aşa valoare, tipărită deja fără număr, fără număr, pe numele plagiatorului Kant? Da’ până la urmă o s-o fac şi pe asta, dacă aşa se cere; cred că mai scurtez din aiureala aia cu “noumenul” care mi-a sărit în ochi când am dat open la document, că nu prea pricepui cum adicătelea s-ar sustrage el capacităţilor noastre de cunoaştere. Treabă, totuşi, scuzabilă, numitul Kant neavând reţea de mare viteză la vremea lui.

Dacă e cineva mai nedumerit şi decât Vanghelie (rămas, săracu’, printre puţinii lideri PSD fără doctorat), ofer consultaţii pe mail şi contra unui comision modic, de criză. Scrieţi pe adresa: doctorfaravoie@olario.com, ori: plesuslugabasista@gpoint.com, şi vă rezolvă băiatu’ cât ai zice “das Meldende selbst”. O să vă alinte dacianele acasă “doctoraşul meu viteaz”, iar portarii şi vecinii vă vor întâmpina cu “să trăiţi, dom’ doctor!” Nu că face toţi banii, până la ultima mie de euro?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare