China a interzis grădiniţelor să testeze evaluarea copiilor care pot ghici în palmă. Mai întâi, faptul că nişte copii pot ghici în palmă a fost descoperit la o grădiniţă obişnuită din Beijing, una din cele câteva sute de mii din marele oraş, şi anume Grădiniţa 10.108, unde a fost înregistrat următorul dialog dintre doi plozi de doi şi trei ani, o fetiţă, A Yu, şi un băieţel, Que Min.
Prima a vorbit, uitându-se în palma lui Que Min, micuţa A Yu: văd în palma ta, uite linia asta groasă cu o deltă de fire subţiri la capăt, că recensământul din România ne dă posibilitatea să ne mutăm acolo vreo cinci milioane dintre noi. Poate chiar două sute. Linia asta întreruptă chiar în podul palmei, a continuat drăgălaşa A Yu, ne arată şi cu ce s-ar putea ocupa sutele de milioane de chinezi ca să nu moară de foame. Şi a mai zis, zâmbind spre educatoarea care nu ştia ce pun cei doi la cale: cu supravegherea celor zece milioane de români rămaşi în Carpaţi, în grădina aia verde şi nu prea, plină de gropi şi de minciuni. Şi a adăugat: ia uită-te şi în palma mea, Que Min.
Băieţelul atât a aşteptat. Se uită şi zice: linia asta, de parcă-i un 3 pe de-a-ndoaselea, arată şi ce vor face cei zece milioane de români în următorii cinci ani. Stai să vezi, a continuat blondul Que Min: 3 milioane vor rămâne în ţară să bată din palme pentru noii aleşi, care vor fi tot ăia vechi, iar 7 milioane vor lua definitiv calea Europei sau a Statelor Unite, dacă ăştia din urmă vor liberaliza vizele. Şi Que Min a mai zis: uite, linia asta ruptă arată că România dispare din istorie, pentru că depopularea nu duce la nimic bun.
Asta a fost, cum spuneam, într-o primă fază. Ca mai apoi, aflând de această discuţie, serviciile de securitate chineze să interzică grădiniţelor indigene vorbitul în palmă al copiilor, iar educatoarele să nu testeze, nu se ştie de ce, această performanţă sau talent al micuţilor. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: pentru a nu destabiliza forţa de muncă, liniştea şi dorul de a rămâne în Carpaţi al populaţiei din România.
Ceea ce era de aşteptat într-o justiţie corectă, am numit-o pe cea din România, s-a întâmplat: Adrian Năstase şi S. O. Vîntu au fost condamnaţi cu executare. Pe surse, am aflat ce-au vorbit cei doi după pronunţarea sentinţei. A. N.: Bă, da’ ăştia-s puşi de noi, cum să ne condamne? S. O. V.: E de hohă, Năstăsel, dragu’ tatii, de hohă! Păi ce, vrei mai bine să ne ia banii? A. N.: Ai dreptate! S. O. V.: Şi dacă facem o lună, două acolo, ce, Ceauşescu a murit? Nu, n-a murit, mânca-ţi-aş fofoloncul tău de fost PM când luai cu amândouă mâinile. A. N.: N-a murit. Şi totuşi ce facem? S. O. V.: Păi, dăm banu’ unde trebuie, ce te-ntrebi ca găinile tale de la Cornu, care făceau ouă fără număr, fără număr? A. N.: Se aude un fâsâit pe fir. Ne ascultă ăştia. S. O. V.: Să vorbim codat, atunci. Uite, primele alea de Paşte, se dau sau nu, că io mai am de luat de la FNI vreo sută de lei, bani noi? A. N.: Nu.
