Populaţia României scade cu 5.000 de persoane pe lună, numărul actual al pensionarilor fiind de 5,4 milioane. Conform trendului socio-economic şi sub înţeleapta conducere a stângii româneşti rămase etern la Putere după accidentul de dreapta, vom fi maxim 16.000.000 în 2050 şi 8.000.000 în 2100. Presupunând că nu vine până atunci o Apocalipsă izbăvitoare, facem un salt în timp şi un mic efort de imaginaţie.
Suntem, deci, în 2100 şi avem ghinionul genetic de a fi cetăţeni ai etern fascinantei Românii, ca şi acum. Este evident că populaţia e alcătuită doar din pensionari; puţinii şi surprinzătorii (neplăcut) nou-născuţi fiind şi ei pensionaţi imediat după botez. S-a realizat, în sfârşit, visul de aur al fostului tineret român – dispariţia şcolii. Faptul a adus însemnate economii bugetare, implicând trecerea în amintire a întregului sistem de învăţământ; au rămas balade şi cântece de jale, aşa cum numai talentatul nostru popor ştie să producă, despre vremurile ororilor cu examene, camere de supraveghere şi birul sutienului la BAC aplicat cândva de doamnele profesoare.
Absolut normal, aparatul de Stat a suferit şi el o drastică restructurare, iar organizarea administrativă s-a întors înaintea vremurilor incompetentului armean Spiru Haret (originalul). România este împărţită din nou în regiuni istorice, conduse de Arhiepiscopiile respective. Prim-Ministru e Preafericitul Patriarh, acesta cumulând şi funcţiile de Preşedinte, Guvernator al Băncii Naţionale, Ministru Al Treburilor şi Protecţiei Bisericeşti şi ce s-o mai găsi în nomenclator, că oricum nu-l plăteşte nimeni oficial. Principalele activităţi economice sunt producţia obiectelor de cult, slujbele de miluire, plimbatul moaştelor cu colectă publică. Banul, deşi ochiul-dracului, este menţinut în circulaţie din cauza acordului neîntrerupt cu FMI-ul, cu care ne-am înfrăţit pe vecie ca să trecem puntea. De altfel, bugetul nu numai că-i consolidat prin împrumuturile satanei de la Washington, dar se constituie prin chiar respectivele tranşe.
România a ajuns astfel, cu adevărat, Noul Ierusalim profeţit de un indian pe care scepticii materialişti l-au crezut nebun. Patriarhul deţine funcţiile enumerate pe viaţă, iar miniştrii săi sunt arhiepiscopii regiunilor administrative. Cel mai important beneficiu constă în dispariţia luptei politice; asta nu a însemnat renunţarea la democraţie, cetăţenii votând pentru alegerea sfântului protector pentru un mandat anual; moaştele acestuia dictează orientarea naţională pe întreaga perioadă a învestirii, aduc ploaie, sănătate şi viaţă lungă credincioşilor, să se bucure tot românul de milostivenia finanţiştilor internaţionali. Singura autoritate laică având un cuvânt de spus azi e dl. Ion Iliescu, membru de onoare al Sinodului BOR. Vorba domniei sale din anii noului început: “Eu sunt mai creștin și mai credincios decât mulți alții (…) Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evoluţie a gîndirii umane, pentru o societate mai bună, mai dreaptă, benefică tuturor”. El era Ion Gură de Aur, iar noi nu l-am recunoscut. Păi dacă s-a apucat să fie profet în ţara lui Ion, în loc să iasă şi el la pensie!
