HomeSocialDumnezeu te iartă cu dobândă

Dumnezeu te iartă cu dobândă

După ce a mai fost părăsit de o mireasă pentru naşul Vlădescu, gura târgului spune că Cristi Boureanu cunoaşte din nou gustul amar al Pelinelului. Valentina lui ar avea un Valentine’s Day prelungit cu un alt Cristi, fostul braţ dinamovist Borcea. Deşi nu a trecut mult de când i-am urat ultima dată ultimului casă de piatră, s-ar putea s-o facem din nou. Asta dacă nu ne-o iau DNA-ul şi Justiţia înainte, stabilindu-i locaţia într-o casă pe care chiar n-o s-o mai spargă nimeni pentru ceva timp!

O româncă, Maria Dragomir, a împlinit 105 ani şi ne dezvăluie secretul longevităţii: celibatul. Dânsa ne spune că: “Dacă mă căsătoream, trebuia să stau toata ziua după fundul bărbatului”. Nu ştiu ce să mai cred, media e plină de dive care se şi căsătoresc, după ce au stat mereu după fundurile şi alte cele (portofele, obraznicilor!) ale bărbaţilor. Până se lămureşte dilema, la mulţi ani, Doamnă!

Grave încălcări ale drepturilor elementare cuvenite şcolerilor într-o şcoală gimnazială din Vaslui. Sunt interzise de-acum tatuajele, cerceii şi părul vopsit la băieţi, tricourile cu bicepşi la vedere, fustele scurte, decolteurile şi alte elementare accesorii ale vieţii de elev. Unde se va ajunge, la eliminarea ţigării de după din toalete şi a piercingurilor inghinale? Vedeţi, copii, şi spuneaţi că analfabetul de Funeriu e dictator şi încuiat la mentalitate!

Dorian Popa, despre care aflu eu că e actor şi “unul dintre cei mai doriţi burlaci ai României”, mărturiseşte că “fizicul e primul lucru” care îl atrage la o femeie. Şi noi credeam că e magnetizat de pregătirea intelectuală, lectura obligatoriu integrală a lui Sofocle, fitnessul executat pe înregistrări ale lui Cioran. Suntem siguri că Dorian a ajuns un burlac aşa de dorit tocmai din cauza preferinţelor femeilor din jur pentru bărbaţi bine dezvoltaţi spiritual!

Cică E-urile din alimentaţie ar fi cauza tot mai deselor minuni din cimitire, când groparii deshumează corpuri mumificate ce le fac pe babe să se crucească în faţa proniei cereşti. Suntem pe cale să ajungem toţi dacă nu sfinţi, cum spune dr. Menci, măcar faraoni numai buni de încolonat şi dus spre sanctuarele de vot de anumiţi faraoni în viaţă şi libertate pe lângă piramidele politicii.

Citesc că “telefonul de la morţi” este cât se poate de real, unii decedaţi, cu minute incluse multe şi reportate pe lumea cealaltă, luându-şi astfel adio de la cei dragi. E recomandabil să vă faceţi abonamente corespunzătoare şi să le plătiţi la timp, să nu se întrerupă legătura exact când proaspăt duşii sună să vă comunice numerele de la viitoarea extragere 6 din 49!

Lumea e largă şi mereu surprinzătoare: un expert american în combaterea paraziţilor afirmă că fotografiile de tip selfie sunt un factor important de răspândire a păduchilor, tinerii apropiindu-şi capetele pentru a face fotografii în grup. Păi, în cazul ăsta, şcoala e cel mai păcătos mijloc de înmulţire păduchioasă, favorizând elevilor apropierea zonelor păroase, aşa cum vedem noi în filmele americane cu adolescenţi, if you know what I don’t mean! Soluţia e simplă şi radicală: no school, no selfie!

Tot din presă aflăm că enoriaşii dintr-o comună oltenească plătesc dobândă bisericii dacă nu achită la timp taxa de cult. Foarte bine, să se înveţe minte datornicii să-şi respecte obligaţiile fiscale, că mai uşor va intra Catedrala Mântuirii prin urechea acului, decât rău-platnicii în Împărăţia Cerurilor! Dă-le, Doamne, banii şi mintea românului de pe urmă!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare