Vecina mea, o bătrânică absolut adorabilă, şi-a cumpărat acum vreo doi ani un peruş galben ca un fursec cu ou şi lămâie. I-a cumpărat o colivie simandicoasă şi decomandată, cu oglindă, cadă şi aparate de fitness, ca să nu se plictisească bietul de el în captivitate. Fiindcă nepoţii ei au trecut de mult timp de vârsta la care dă bine să fie arătaţi cunoscuţilor şi necunoscuţilor, în fotografii cu ei nud pe blăniţă, doamna se mulţumeşte de atunci să se laude cu năzdrăvăniile şi trilurile micuţului Luluş.
Toate bune şi frumoase numai că stăpâna lui Luluş a trebuit să plece zilele trecute la Sibiu, i se însura nepotul cu o fată cumsecade şi trebuiau să lege grabnic nunta cu botezul. Asta a adus o criză nemaiîntâlnită în micuţa lumea a lui Luluş şi mii de întrebări fără răspuns pentru stăpâna lui. Cine îl va hrăni pe Luluş, cine va vorbi cu el, cine îi va da drumul din colivie la ora 7 jumătate seara ca să dea ocol de trei ori sufrageriei, pentru ca mai apoi să roadă câteva coperte din bibliotecă, el fiind un intelectual desăvârşit??
Aveam eu inimă să nu-i promit că voi avea grijă de Luluş când m-a oprit disperată pe stradă, într-o seară pe la ora 9??? Am promis, am pus cheia în buzunar şi m-am simţit mândră de faptele mele bune.
În prima din cele cinci zile de absenţă am intrat sfioasă în casa vecinei. Mai lipseau 15 minute până la eliberarea lui Luluş, aşa că într-un acces de bune intenţii am deschis larg fereastra să iasă mirosul de naftalină, amintiri grele şi singurătate. Am udat florile, i-am schimbat apa lui Luluş, i-am pus mâncare proaspătă şi la ora 7 şi jumătate fix i-am deschis uşiţa să-şi facă plimbarea de seară.
Luluş a ieşit şi m-a privit întrebător. I-am răspuns cu blândeţe că era liber să preia controlul asupra sufrageriei. Micuţul era atât de înduioşat de inima mea bună care nu-l lăsase să anchilozeze în colivia lui! Şi a zburat! Direct pe geam, afară!!!!!!
În 2 zile, 4 ore şi 15 minute am să frâng iremediabil inima unei bătrâne singure şi veşnic neconsolate. Sunt un om rău, foarte rău……
