HomeSocialEmil Boc: „Nu am secrete față de dl Capatos!”

Emil Boc: „Nu am secrete față de dl Capatos!”

Emil Boc a luat foc când a auzit că Antena 1 a fost sancționată cu 10 minute de întrerupere, din cauza clipului pe care onorabilul Capatos l-a difuzat în emisiunea lui, clip în care Boc apărea dezbrăcat, etalându-și neglijent fibra lucrată, bine ascunsă sub grăsime, într-un vestiar bucureștean.

„Nu mi se pare normal să sancționezi un post de așa o calitate, unde, de pildă, lucrează Mihai Gâdea și ăla, Vasile Ciutacu, doar fiindcă au difuzat un cur gol. În fiecare zi, minut de minut, Antena 1 arată tot felul de capete goale – Mircea Badea știe foarte bine la ce mă refer –, și nimeni nu-i sancționează. E absolut scandalos, trivial și neomeneşte să o sancționezi acum, aproape din senin, pentru o pulpă zdravănă, ca  a mea!”

„Din păcate, nu pot să repar răul făcut. Pot însă să fac în așa fel, încât sancțiunea să fie mai ușor de îndurat. Dacă tot au pățit-o, măcar să știe de ce! Așa că, ia uite ce-ți arăt eu ție, Capatose! Ia d-aici, curiosule! E, ce zici, te-am satisfăcut?!”, ne-a declarat Emil Boc, ținând să precizeze că, în timpul conversației noastre telefonice, era înțolit într-o frumoasă pereche de egări pentru stretching.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare