Becali n-a existat.
A existat numai o ţară ciudată
La o margine de Europă
Unde oamenii cred tot ce văd la TV
Cu condiţia să nu fie
Adevărat.
Şi unde cei chemaţi: Vasile, Ştefan,
Gheorghe, sau mai simplu: cetăţeni europeni,
Îi admiră pe cei cu pene în fund şi ştiu
Că hoţii sunt martiri, în timp ce ascultă
În jurul cârciumii Minuni şi Salami.
În timpul care le rămâne liber
Între două pahare,
Aceşti oameni înjură guvernele
De la Basarab încoace
De dumnezeii şi mamele lor curve,
De curg sudălmile ca şiroaiele
La inundaţiile anuale din
Toate Ţările Româneşti.
Au mai existat şi ceva codri adânci
Ce au luat calea exportului,
Ca să fie minunate condiţii pentru
Revărsările pomenite mai sus.
Şi a mai fost un cioban care
Vorbea cu oiţele Domnului
Pe limba lor,
Luând de la Stat şi dând la săracii
Cu duhul, îndemnând la pocăinţă
Şi umilinţă, cu mâna în buzunarul din care
Ei aşteaptă să le vină sfânta lumină
Gata plătită.
Dar pentru că auzea mereu
La stâna lui lătrând câinii,
El ieşea să se bată cu toţi necredincioşii,
Cu ziariştii şi cu adversarii şi cu tâlharii care
Furau de la el
Şi cu procurorii.
Acest om cu gura mare
Cât zarva de la Călugăreni
A trecut nebătut de gânduri
Din cartea lui paişpe cel prost
La asul de treflă,
Tot numărând euroii fără număr, fără număr
Sosiţi cu sacoşa.
Şi pictându-se el prin biserici
A ajuns sfânt al poporului, chiar dacă uneori
Îşi pune vrăjmaşii în genunchi
La a lui socoteală.
Şi pentru că ar fi prea multe de rostit
Iar toate acestea trebuiau să poarte
Un nume,
Un singur nume,
O să le spunem simplu
Becali.
