Cum a început să adie vântul ăsta polar din ultimele zile, mi-am adus aminte că-n scurt timp o să vină din nou iarna. Să fim înţeleşi, nu mă sperie frigul, nămeţii sau simpla zăpadă care, împuţindu-se şi topindu-se sub roţile maşinilor, mi se va aşeza ca o mâzgă pe haine! Mi-e groază doar de gheaţă! Am spaima asta de când mă ştiu şi caut tot de-o viaţa o pereche de cizme frumoase, elegante, călduroase şi care să nu alunece. De-acum ştiu că nu exista, dar în căutarea asta continuă am ajuns să apreciez felul în care aleg bărbaţii încălţămintea. De obicei, se îndreaptă spre singura pereche de cizme la care o femeie nu s-ar uita niciodată, o întorc pe toate părţile, o îndoaie, îi verifică toate cusăturile, analizează tipul de piele groasă, de bocanc, îşi dau seama imediat că-i un lucru robust şi care va rezista zeci de ani. Eu mă uit doar în oglindă să văd cum mi se aşază pe picior şi ignor toate criteriile de mai sus. Să fim serioşi, ce femeie ar vrea încălţăminte indestructibilă care s-o lase fără scuză pentru una nouă şi-n tendinţe!
Iar mă iau cu vorba şi uit de unde a plecat toată povestea asta! Astă-iarnă, pe piatra cubică de la gura de metrou din faţa Teatrului Naţional s-a format un adevărat patinoar. Cât a fost iarna de lungă, am avut nevoie de 20 de minute la dus şi încă pe atât la întors, ca să pot traversa bucata imensă de gheaţă. Când de-a buşilea, când ţinându-mă cu disperare de fărâma de gărduleţ care străjuia trotuarul, când agăţată de fusta vreunei bătrânici cu anvelope de iarnă, adică şosete groase de lână trase peste şoşoni. Într-o seară, de furie că tot cădeam şi nu mă puteam ţine pe picioare, m-am pus pe plâns până au venit doi băieţi de liceu, care m-au luat, fiecare, de câte o toartă şi m-au trecut, miloşi, pe partea cealaltă. Le sunt recunoscătoare până în ziua de azi. Dar ce mă fac anul ăsta?? Condiţia mea fizică nu mai e la fel. Păi ce, o să-mi mai iasă mie figura cu fularul făcut lasou şi petrecut pe după barieră pentru un triplu zdulup (hai, de ce râdeţi, nu se numeşte aşa figura aia de la patinaj artistic?).
Dar am speranţă! După ce au aşteptat să treacă bine de tot primăvara, vara şi toamna, aşa de călduroase, şi s-au asigurat că afară plouă rău şi e un frig de să nu dai afară la muncă niciun muncitor în salopetă, un grup de muncitori zeloşi au scos toată blestemata de piatră cubică şi au împrăştiat în locul ei nisip! Şi atât, că cică ăsta, odată plouat, se mai usucă la vară, deci nu se mai poate lucra! Nimic de zis, au fost drăguţi oamenii, măcar au încercat! Şi-au lăsat în drum o maşinuţă cu un butuc în loc de roţi. Nu ştiu ce e drăcia aia, dar la iarnă traversez patinoarul cu ea!
