HomeSocialExpertele

Expertele

Vivienne Westwood, designerul care șochează nu atât prin creațiile sale excentrice, cât mai ales prin dezvăluiri mult prea intime, ca aceea cum că nu și-ar spăla niciodată sutienele, ci doar le-ar primeni cu pudră de talc o dată la câteva luni, a îndemnat recent femeile din lumea întreagă să nu-și mai cumpere nicio piesă vestimentară, nici măcar creată de ea,  până  când, aproape în zdrențe, vor avea absolută nevoie de o haină nouă.

Bărbații s-au grăbit să se declare de acord și muți de admirație în fața unei femei care, iată, conștientizând efectele nocive ale shoppingului excesiv, s-a hotărât să-și ajute suratele, în mod absolut dezinteresat, să învingă o dependență veche de secole.

Orice analist economic obiectiv și fără frica repercusiunilor conjugale ar putea demonstra în câteva formule că un astfel de demers ar putea avea consecințe de-a dreptul devastatoare asupra bunului mers al omenirii înseși.

Cel mai adesea, fetițele împart șifonierul cu părinții care vor investi cu mare cumpătare în garderoba micuțelor, știut fiind că adorabilele și costisitoarele  hăinuțe le rămân repede mici. Ei vor putea controla totuși problema chiar și mai târziu, cu condiția să reușească să rămână de piatră în fața lacrimilor adolescentine și a celor opt cuvinte magice: la școală toată lumea are blugi din ăștia! De regulă, raționalizarea anumitor piese vestimentare le va afecta pe cele mai sensibile dintre ele, care la maturitate le vor cumpăra necontenit cu scuza unei copilării nefericite.

Am stabilit că fiecare femeie pleacă în viață cu câteva sertare de șifonier sau chiar cu un șifonier mai micuț, pe care, în euforia independenței financiare, vor începe să-l umple cu fermecătoare  și indispensabile cârpe. Când sunt tinere, femeile cumpără din exuberanța vârstei: dacă nu-mi cumpăr acum, când sunt tânără, atunci când? Cu trecerea vârstei, ele consideră shoppingul o investiție pentru toată viața: cât de bine e cusută fusta asta, e un chilipir și e un model clasic, o s-o port mereu. Cât pot să mă mai îngraș?? Practica demonstrează că mult!

Bătrânele vor continua și ele să cumpere pregătindu-și  trusoul pentru trecerea… dincolo.

Exercițiul se perfecționează pe parcursul anilor, șifonierul devine neîncăpător, așa că, foarte curând, el trebuie înlocuit. Odată achiziționat unul nou, trebuie schimbată și casa care devine brusc prea mică pentru așa un șifonier mare. Astfel, toată lumea are de câștigat, progresează și prosperă, datorită… pentru a câta oară în istorie… femeilor!

În plus, e mai bine ca banii să stea închiși în șifonier decât prin cine știe ce instituţie bancară care să ne îndemne să dormim liniștiți în timp ce ea falimentează în cel mai mare secret.

Știe toată lumea că doamna Westwood a ajuns până acum la un număr de milioane suficient de mare cât să-i deghizeze interesul pecuniar într-unul ecologic, așa că nu-mi fac griji c-o s-o asculte cineva. Cu noi, economia mondială e în siguranță!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare