HomeSocialExperţi au fost, experţi sunt încă

Experţi au fost, experţi sunt încă

Noi, românii, suntem o naţie care se pricepe la toate. Asta în teorie, cu practica avem ceva probleme, în sensul că, odată văzuţi cu ciocanul în mână, batem cuiul cu floarea în perete. Toată lumea ştie acum ce şi cum despre evenimentul aviatic şi procedurile necesare în momentul nenorocirii şi după. Însuşi Maestrul CTP se arată surprins de neîndemânarea pilotului Iovan, văzând dumnealui pe o animaţie prăbuşirea prea lină a avionului. E clar că micul aparat ar fi trebuit să frâneze în aer, să facă răsuciri spectaculoase şi să dea din aripi, cum a văzut cinefilul CTP în animaţiile fraţilor Fleischer; alea cu Popeye originalul, nu cele cu papaiul hăhăitor şi Mare Masturbator.

Până vor trage specialiştii concluziile lor, adică singurele care nu prea interesează pe cineva în România, eu citesc cu atenţie doar declaraţiile de la faţa locului. A mai tare şi revelatoare e că prima trupă de salvamontişti întâlnită de răniţi venise cu mâinile în buzunare, neavând “salvatorii” măcar o elementară trusă medicală de prim ajutor. Probabil că îi trimisese şeful să vadă ce-i cu atâta zarvă telefonică în zonă şi să dea şi ei un SMS de lămurire. Copilotul cu picioarele rupte a fost transportat pe o targă improvizată din crengi, echipele dotate cu echipamentul corespunzător căutând ziua de vineri pe la poalele muntelui. Nefericita întâmplare a confirmat încă o dată, dacă mai era necesar şi cu un asemenea preţ, inapetenţa noastră pentru expertiza aplicată; noi fiind dintotdeauna, cum spuneam, tari cu gura şi iuţi în meştereală cu sula.

Tot aşa cum se zice pe la noi, o căruţă de vorbe acum nu mai înseamnă doi bani. Se profilează împărţirea naţiunii în două tabere: unii care îl consideră erou pe Iovan şi alţii reproşându-i libidoul gâfâitor avut, zice-se, în relaţia cu însoţitoarele de zbor. Până la urmă, omul a fost acolo la locul lui şi a suferit un tragic accident de muncă. Nu trebuie făcut nici erou, nici căutat în pantalonii carierei, conform bunei tradiţii a neamului. Miniştrii de resort nu au auzit, ca alţii din democraţiile avansate, de noţiunea demisiei, aşteptând deciziile şefilor politici. Unul dintre ei, viitorul prezident A(3)ntonescu, declară că PNL-ul nu are, deocamdată, miniştri de schimbat. Toată chestiunea nefiind raportată, aşadar, la faptele din teren, ci la deciziile şi negocierile coaliţiei.

Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la ce ştim noi mai bine: să ne certăm ca gâştele, să ne insultăm măgăreşte şi să ne agăţăm de funcţii şi onoruri porceşte. În timp ce nu mai e mult până o să ne surprindă din nou iarna serioasă, şocul gigacaloriei umflate şi următorul avion cumpărat de tânărul Ceauşescu şi căzut la datorie mult mai târziu decât Primul Pilot al Ţării la Târgovişte.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare