N-o să mă cac pe mine în rândurile următoare zicând că mie nu-mi plac rețelele de socializare, că toate lucrurile astea sunt o pierdere de vreme și că cei care stau pe Facebook sunt imaturi și inutili. Ar fi cumva ipocrit dacă e să țin cont de faptul că acest articol va fi shareuit pe Facebook după ce va fi publicat pe site, iar că ideea pentru el mi-a venit folosind Facebookul aseară.
Culmea, îmi și plăcea Facebookul la început: fără brizbrizurile kitschoase ale Hi5, fără profile care să înceapă să-mi urle manele în boxe, făcea exact ce trebuie – mă ținea în contact cu oameni cu care nu puteam, din varii motive (chef, timp, spațiu, continuum spațiotemporal, ordin de restricție etc.), să mă văd sau să vorbesc la telefon. Din păcate, Zuckerberg își înțelege compania și succesul precum înțelege Marian Vanghelie opera lui Heidegger și, astfel, mai toate schimbările aduse rețelei de socializare au fost în rău. Sau în enervant. Sau în inutil. Sau în „uau, cât de proști sunt ăștia, băi, frate!”.
Zici că Zuckerberg și-a angajat numai funcționari publici mioritici pe care i-a pus să-i complice site-ul la fel de tare ca sistemul de taxe abracadabrant de la noi. De fiecare dată când vreau să fac ceva pe Facebook îmi ia o jumate de oră să mă prind în care dintre meniurile de opțiuni ar trebui să intru, ca apoi să-mi dea eroare. Ar mai rămâne să mă deconecteze de la internet, să-mi șteargă niște fișiere importante și să-mi supraîncălzească procesorul până la explozie. Eventual, să mai și coboare Zuckerberg personal din elicopter în curte să-mi tragă un dos de palmă. De fapt, le mai dau două luni până când scenariul apocaliptic de mai sus se va petrece când voi avea tupeul să comentez la postările amicilor. Chiar zici că e făcut în România, la Caracal.
O să ziceți că sunt din ce în ce mai mulți utilizatori, asta trebuie să însemne că ăștia fac ceva bine. Eu nu cred. Eu bag mâna-n foc că e un fel de inerție socială la mijloc. Mulți își fac conturi la presiunea prietenilor. Alții zic că l-au făcut „la mișto” pe când erau un pic abțiguiți, că li se pare degeaba, dar știm cu toții, de fapt, că vor să-și urmărească fostele iubiri fără să-i vadă nimeni. Toate poveștile astea se termină cu spam din Farmville, în chip ironic.
Când interfața de mesaje e din ce în ce mai proastă, când butoane de meniu care ieri însemnau un lucru, azi înseamnă cu totul altceva, când în loc de profiluri cu informații clare ai time-line-urile alea mai greu de descifrat decât textele lui Andrei Marga, nu poți decât să speri că sfârșitul e aproape. Va veni ziua când Facebookul își va găsi locul în azilul bucăților de software pe care nu le mai folosim alături de Windows 98, Netscape Navigator, Hi5, jocul erotic cu Laura Andreșan și altele. Păcat că noua rețea de socializare pe care o vom folosi va urma, probabil, același traseu!
