AcasăSocialFly Away Little Bird

Fly Away Little Bird

E fapt absolut firesc la noi ca autorităţile să fie total rupte de realitatea din teren şi declaraţiile lor să prostească în faţă pe toată lumea. Dar recordurile de mitomanie şi nesimţire agresivă stabilite de membrii actualei Puteri, executive sau nu, vor rămâne greu de egalat în viitor. Se pare că modelul Şefului i-a contaminat iremediabil pe toţi echipierii USL-ului, care se simt datori să dea cu bâta-n baltă de câte ori deschid gura. Conform părerii autorizate a preşedintelui Comisiei de Apărare din Senat (sună impunător, nu-i aşa?), Corneliu Dobriţoiu, timpul de şase ore în care echipele de intervenţie au ajuns la avionul prăbuşit e unul record; başca generozitatea administrativă a acţiunii de localizare, nefiind treaba STS-ului să se ocupe de asemenea teme particularizate.

Acuma, e de ajuns să te uiţi puţin la faţa individului şi realizezi că omul nu poate mai mult; pare un blestem ca România să-şi pună în frunte mediocrii şi incapabilii, aceştia făcând apoi fortăreaţă în jurul lor, să nu pătrundă acolo şi vreunul care ştie şi se pricepe. Omul fuse, cică, Ministru al Apărării Naţionale, calitate în care s-a remarcat prin ceea ce se numeşte acum în limbaj DNA dosarul “Case pentru generali”. Nu ştiu care o mai fi treaba cu dosărelul, dar poate mai înţelegeţi o dată urgenţa cu superimunitatea şi cea a debarcării dictatorului Băsescu. Ce spun acum nu e valabil pentru fanii lui Gâdea, lor le este clară implicarea gazpromistului Băs în prăbuşirea avionului.

Evident că, fiind şi dumnealui ocupat tot timpul cu trăitul în România, cercetatul Dobriţoiu s-a calificat ca senator ales de popor şi dăruit cu asemenea înaltă şi protectoare funcţie prezidenţială. Să-i fie şi lui şi naţiunii de bine şi de cap, dar mai bine făcea pe filosoful în chestiune şi lăsa pe altul să debiteze gogomănia. Colac peste pupăză, nea Cornel se declară încrezător, fără a cerceta, aşa cum l-a învăţat colegul PF Daniel, că şi “din punct de vedere al achiziţiilor, eu sunt convins că acestea s-au derulat cum trebuie, eu nu sunt în măsură să ofer detalii”. Corect, şi noi suntem convinşi că singurele detalii aflate în măsura proprie trebuie date la DNA şi au legătură profesională doar cu spaţiul locativ operat, nu cu STS-ul şi alte instituţii străine de capacităţile ex-ministrului.

Problema va fi diluată în comisii de anchetă ce vor ajunge, inevitabil, la concluziile distinsului senator: toată lumea şi-a făcut, ca de obicei, bine treaba, de vină sunt morţii pentru că şi-au ales aşa meserii riscante, de parcă nu le era suficient riscul cetăţeniei române şi al politicienilor din frunte pe model Dobriţoiu. Eu, celor aflaţi la vârsta studentei moarte şi neprăbuşiţi încă de binefacerile incapabililor din capul bucatelor, le dau un singur sfat: luaţi repede avionul spre Australia, e mult mai profitabil şi mai puţin riscant decât să zburaţi aici pe “achiziţiile” păstorite de specialiştii români în prăbuşit banul public spre buzunarele lor. Little birds, fly away şi scăpaţi, definitiv, de Ei!

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare