Ia balena, neamule!

E bine ştiut, nimeni nu alege cum, când şi de ce iese la lumină pe lumea asta. Am vrea cu toţii să fim angeline şi brazi, am dat doar un exemplu, deşi, mie personal, nu-mi plac. Ce am observat eu când am intrat în contact cu străini de România, şi cum am aflat de la românii plecaţi definitiv din ţară, cam pe nicăieri nimeni nu râde de defectele fizice ale altora. Se iau peste picior obiceiurile proaste, ticurile, făptuirile politice, coafura sau toaletele neinspirate, orice altceva în afara zestrei dobândite pe linie de ADN sau Dumnezeu. În ţărişoara noastră însă a băşcăli aspectul exterior al celorlalţi e de-a dreptul datină strămoşească, dovadă de umor irezistibil sau argument suprem în disputele de orice tip. Pe vremea când nici glumele, inspirate sau nu, nici învecinarea, fatală sau nu, cu persoana sa nu omorau pe nimeni, „pamfletele” verbale ale lui Huidu la adresa a cam tot ce mişca în jur nici nu deranjau, nici nu amuzau prea tare, în funcţie de preferinţe. Acum, când miştoul lui ieftin cu „balena eşuată”, apropo de o fotografie a Ozanei Barabancea la plajă, a stârnit reacţii de respingere, dumnealui se enervează bloggeristic şi crede că cei care nu au gustat fineţea sunt „hateri” de meserie. Poate că tragicul nostru umorist nu înţelege că, atunci când ai vieţi omeneşti pe conştiinţă, fie şi din neatenţie sau iresponsabilitatea medicilor, aprecierile publice de genul ăsta ţi-au devenit oarecum limitabile. Dacă Chaplin ar fi călcat oameni cu maşina, nimeni n-ar mai fi râs de el. Vrem, nu vrem, ne place sau nu ne place, persoanele publice nu sunt disociate, în ochii celor cărora se adresează, de faptele particulare sau păţaniile lor nefericite, mai ales când acestea afectează în modul cel mai concret şi dramatic viaţa altora. Dar ce ar trebui să priceapă, şi, cu el odată, întristător de mulţi dintre noi, e că atunci când râdem de un cocoşat, de exemplu, nu facem decât să ne cocoşăm noi caracterul şi bunul-simţ. Nu a hăhăit-o nimeni pe Mahalia Jackson pentru dimensiunile ei XXXL, sau pe Céline Dion că e cam şâşâită. Dacă analogiile par exagerate, menţionez că am în vedere principiul, şi nu recunoaşterea internaţională. Mă gândesc că şi un Mister Olympia ar râde de s-ar tăvăli pe plajă de Huidu, asta dacă ar fi român şi cu afecţiune nativă faţă de capra vecinului. Acolo pe unde balenele eşuează, oamenii se străduiesc să le împingă înapoi în apă, fără să se amuze că s-au îngrăşat cam tare. „Ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora. Dar nu toată lumea are talentul de a mânui o treabă atât de gingaşă şi dificilă”, zicea John Locke. Din păcate, zic eu, multă lume are acces prea facil la permisul ăsta, ca şi la cel de conducere auto. Nici unul, nici celălalt nu trebuie să fie un „license to kill” al sufletelor altora.