HomeSocialIstorii de presă

Istorii de presă

Un instrument inventat în urmă cu 50.000 de ani şi confecţionat din coarne de ren de către Neanderthalieni e folosit şi astăzi în tăbăcărie. Nu e singurul, mulţi folosind în continuare creierele inventate în perioada respectivă, dimpreună cu coarnele de bou. Plus obiceiurile adiacente, dacă mă gândesc numai la câte flegme sunt pe trotuarele noastre europene.

Cercetători americani au explicat trăirile umane în apropierea morţii prin experimente pe creierele şoarecilor. Ia te uită, americanii ne compară cu şobolanii! Ar fi interesant de ştiut dacă un rozător îşi vede filmul vieţii în momentele ultime şi ce crede el despre luminiţa de la capătul tunelului. Sunt însă cercetători britanici care contrazic concluziile, considerând că una e să te gândeşti la brânză în timpul vieţii şi cu totul alta să urmăreşti emisiunile lui Capatos.

Apropo de cele de mai sus, tot nişte cercetători americani au reuşit să inducă amintiri false aceloraşi cobai de laborator. Abia aştept brevetarea procedurii pe oameni, să avem şi noi amintiri de vacanţă din paradisurile americane în care îşi fac concediile aleşii noştri cu resentimente faţă de Schengen.

Aflăm că a existat o şcoală pentru miresele naziste, unde femeile erau învăţate să facă gospodărie şi să îşi iubească soţii; nu exclusiv, recomandându-li-se să-i înşele pe aceştia platonic doar cu Führerul mult iubit. Despre o şcoală pentru amantele liderilor nazişti nu avem încă ştire, probabil cursurile şi examenele erau doar orale, exact ca şi charisma Führerului.

Angela Merkel s-a făcut pentru o zi profesoară de istorie, explicându-le unor liceeni contextul istoric care a dus la construirea Zidului Berlinului. Când România va avea în frunte un profesor de istorie acesta ne va povesti cum s-a ajuns la înălţarea pe timp de 10 ani a unui zid între Cotroceni şi poporul român. Dar care ar fi păcat să fie dărâmat, doar s-a făcut din sudoarea mulţimilor şi nu a oamenilor politici care vor dormi liniştiţi la umbra lui, Parlamentul veghind pentru toţi.

Tot aşteptând năucitoarele lovituri nucleare nord-coreene Statele Unite s-au plictisit şi vor relua negocierile cu grăsunul de la Phenian. Dat fiind că acesta cerea, ca un bun comunist, 1.000.000 de dolari pentru un interviu dat presei capitaliste, e posibil ca pentru un interviu politic să fi redus preţul, ţinând cont principial de criza americană. Oricum, SUA vor trebui să mai bombardeze la schimb Coreea de Nord cu ceva pachete alimentare, poporul având în Marele Conducător doar un exemplu ideologic.

Turnul din Pisa pare să urmeze şi el un exemplu, cel al economiei mondiale, îndreptându-se uşor în urma unor lucrări de consolidare. Fiind construit în 1173 şi înclinat încă de la începuturi datorită calităţii solului, performanţa e într-adevăr una istorică. La noi combinate mult mai rezistente şi bine armate s-au prăbuşit în lanţ după schimbarea din ’89, în beneficiul unora care dorm cu Tizian deasupra capului şi gândul la Iago-ul numit Băsescu.

O aplicaţie pentru iPhone va rezolva problema stringentă a musulmanilor aflaţi în zbor cu avionul, fiind ei astfel ajutaţi în a şti când şi în ce direcţie să îşi facă rugăciunea. Cum ideea vine din ţara Marelui Satan să sperăm că nu îi va înfuria pe islamiştii oripilaţi că Allah e accesat cu GPS-ul, din avioane care ar putea fi folosite în scopuri mult mai productive. E de aşteptat ca dezvoltatorii Androidului să replice cu o aplicaţie pentru Preafericiţii creştinătăţii; pentru ca aceştia, aflaţi în zbor pe Pământ cu Mercedesurile lor binecuvântate, să ştie când şi din ce direcţie vine momentul când trebuie să le dea enoriaşilor pilda de umilinţă creştină.

Michelle Obama îşi va face apariţia pe un album hip-hop, unde are şi o uşoară participare vocală. Albumul este intitulat “Songs for A Healthier America” şi promovează un stil de viaţă sănătos, cu multă mişcare. Ţinând cont de silueta soţului şi nu a doamnei exemplul personal pare valabil. Problema ar fi că, în cazul unui succes de proporţii, s-ar putea ca producţia de hamburgheri să scadă dramatic, adică o lovitură economică pe lângă care prăbuşirea Lehman Brothers să fie doar o uşoară îngreţoşare. Nu de alta, dar nu avem niciun chef să ne mai taie şi ăştia 25% şi ajutoarele sociale, acum când suntem aproape de ieftinirea istorică a pâinii cu 15 bani!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare