AcasăSocialLeul în iarnă

Leul în iarnă

Suntem anunţaţi că leul s-a pus pe prăbuşire. Mă aştept să aud dinspre Premier singura explicaţie credibilă în momente grele: leul a luat-o la vale imediat încarcerării Leului Năstase, iar a cui e vina nu mai are niciun rost să v-o spun eu, că pentru asta avem, cum ziceam, Prim-Ministru.

Citesc că tot ce implică munca de birou ne scurtează dramatic viaţa. De mâine îmi iau o sapă şi mă angajez la Primărie, la plantat arbuşti. Dar nu cumva salariul îmi va scurta şi mai neplăcut nu numai viaţa, dar şi nivelul de trai aferent?

Ştirile bombă, cutremurătoare şi senzaţionale despre Gigi Becali sunt şi azi prezente la datorie. Finul când e, când nu e angajat la Academia Naşului Hagi. Să sperăm că veştile de mâine vor fi mai clare şi mai îmbucurătoare, nefiind (pe lumea asta) un loc mai potrivit de muncă pentru Jiji decât o academie.

Gheorghe Funar îşi face şi el datoria patriotică anunţând, ca întotdeauna din ’90 încoace, existenţa unui nou plan ocult de “lichidare a poporului român şi ştergerea României de pe harta Europei şi a lumii”. Asta se va realizarea prin cumpărarea de pământ sfânt românesc de către străini, recte – evident – unguri. Propun sanctificarea încă din viaţă a mucenicului Băsescu, adică patriotul care tocmai a recuperat pământurile călărăşene din posesiunea agenţilor italieni.

Un iranian nu s-ar fi spălat 60 de ani, fiind convins distinsul că asta ar fi o nevoire spirituală pe altarul celor sfinte. Eu cred că e preferabilă statului pe stâlp, unde nu numai că nu există apă, dar nici o toaletă corespunzătoare. Pentru cei din jurul sfântului, bineînţeles.

Crin Antonescu: “Marca preşedintelui viitor nu trebuie să fie aceea de a nu deranja pe nimeni şi de a oferi linişte, pentru că nu liniştea este prerogativa preşedinţilor”. Adică o marcă echivalentă actualului prezident. O cam întoarce ca la Brăila prezidenţiabilul, simţind tot mai tare în nas aerul Cotrocenilor. Şi asta încă nu e mare lucru, să vezi când ajunge pe jilţ schimbare şi matrafoxare politică!

După ce un beţiv a sunat la 112 pentru că rămăsese fără vodcă, o sătmăreancă a solicitat serviciul din cauza tocului rupt de la pantof. Eu ăstora le-aş da şi cu sticla şi cu tocul cui în cap, până i-aş aduce, cu adevărat, în situaţia unei intervenţii urgente.

Bianca şi Slav se despart şi se împacă mai repede decât apucă redactorii respectivelor ştiri să alimenteze poporul iubitor de dramolete. Cred că se câştigă bine din treaba asta, mai consistent, oricum, decât la buletinul meteo sau statul în poziţie de cuier siliconat.

La Iaşi minorii au trecut la o nouă etapă a evenimentelor soldate cu spitalizare, alcoolul fiind înlocuit cu etnobotanice. Trei colegi de internat au studiat conştiincios în ora de etnobotanică, fiind luaţi cu ambulanţa pentru recuperarea din mahmureala naturistă. Ce vreţi, erau bieţii tineri la primele lor fumuri şi, la vârsta aia mică, fumurile li se ridică tuturor repede la cap!

O englezoaică demonstrează, cu probe foto, cum a slăbit 56 de kilograme practicând dansul burlesque, cam sexy de genul lui. Mai bine ne-ar spune şi ce a mâncat în timpul ăsta; avem noi nişte exemple de vedete autohtone trecute bine de anumite baremuri corporale şi care ne intoxică pe ecrane cu teatrul lor grotesque, fără să se slăbească atât pe ele, cât – mai ales – pe noi.

Celebra de acum învăţătoare Blându consideră, în deontologia sa profesională, că părinţii copiilor sunt “săraci sau nesimţiţi”. Problema e că sunt o grămadă de astfel de Blânde pe corpul profesoral românesc; pentru că, nu-i aşa, cum să nu ne conformăm noi unui “sistem balcanic”, atât de invocat de doamna respectivă în învăţăturile sale către părinţi?

 

 

 

Exclusiv online

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare