Eu m-am convins că la Bucureşti este întocmai ca la Amsterdam! Ei bine, nu o fi reuşit Amsterdamul să se ridice chiar la nivelul nostru, cu autobuzele noastre city-tour şi nici nu au ei atâtea turme de maidanezi ca să le crească adrenalina mai ceva decât toată făina aia de-o trag ei pe nas, dar să fim indulgenţi… nu există oraş perfect!
Sâmbătă la ora 15 şi 20 de minute, la o terasă onorabilă din centru, în timp ce îmi stătea în gât o cafea trântită pe masa murdară de către o domnişoară drăguţă şi, mai ales, amabilă, am observat la masa vecină o scenă care m-a bulversat mai rău decât ziua în care l-am văzut pe Cătălin Botezatu, în carne şi papion.
Se sărutau cu foc doi îndrăgostiţi boemi, care la o privire mai atentă şi mai indiscretă s-au dovedit a fi două tinere senzuale şi dezinhibate. Rând pe rând, toţi clienţii au dat-o naibii de bere şi de cafea şi s-au întors astfel încât să nu le scape nimic din spectacolul fetelor. Atmosfera se încinsese, unui domn chiar i s-a făcut aşa de rău, că soţia a trebuit să-l lovească de 12 ori cu poşeta în cap, iar altul, îngălbenindu-se aşa de tare, a fost stropit de iubita sa cu ceară fierbinte din lumânărica de pe masă. Ce mult contează să ai alături o persoana căreia să-i pese că îţi lipseşte aerul, te sufoci, ochii ţi-au ieşit din orbite şi ţi s-a uscat limba! Asta e chiar dragoste!
Când toată lumea era pătrunsă de puterea dragostei şi de leşinul experienţei, o bătrânică neobişnuită cu moravurile noii lumi şi supărată că partenerul ei de discuţii electorale trebuise să plece, invocând un iminent infarct, a izbucnit în lacrimi spunând că „pe vremea mea, doamnele erau doamne, nu făceau ménage à trois la cafenea!!!”.
