”Basarabia e România!” este mesajul cel mai des întâlnit pe pereții din țara noastră, este mai popular şi decât „Puie Monta!” şi „Dragnea, la pușcărie!”. De la Arad la Constanța, de la Bucureşti la Botoşani, el îți sare în ochi şi îți stârneşte naționalistul din tine mai ceva ca tricolorul. Mesajul vine clar dintr-o nostalgie de clasa a patra postrevoluționară, atunci când ni s-a arătat la istorie cum România a fost odată mai mare pe hartă. Ne-a rămas asta în cap şi acum o vrem mai mare şi am fi în stare să ungem harta cu creme cumpărate de pe internet numai să crească. Noi i-am vrea pe basarabeni, însă nu cred că basarabenii ne vor pe noi. Foarte rar îi auzi că s-au gândit la noi. Ar fi chiar dubios ca, dintre România, Rusia şi Europa, moldovenii să ne aleagă tocmai pe noi.
Singurul semn de afecțiune pe care îl primim de la moldoveni este în perioada asta, 7-13 ianuarie, când ne umplu Valea Prahovei cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pe rit vechi. Ne bucurăm, dar, în acelaşi timp, stăm departe. Ne lăudăm şi ne criticăm tot anul că bem mult, însă ştim că moldovenii beau şi mai mult. Suntem zgomotoşi ca Giovanni Becali la întâlnirile de familie înainte să apară văru-său. Inima ne spune să ne împrietenim cu ei, în timp ce capul ne avertizează că vom intra în comă alcoolică. În schimb, din cum îi vedem la televizor, par asemănători cu noi. Aceleaşi românisme care, după părerea mea, sunt est-europenisme, pentru că nici când suntem proşti nu suntem aşa deosebiți pe cât ne credem. Capul familiei gras şi gălăgios, soția tăcută şi ascunsă întro blană strălucitoare, iar fetele nişte pițipoance plecate la etalat pe pârtie, capabile să-şi țină echilibrul pe tocuri, dar nu pe schiuri. Toate astea sunt valabile doar la furăcioşii lor care au bani să-şi petreacă sărbătorile la munte, restul țării este mai săracă decât Dinamo Bucureşti. Şi cu toate asemănările, eu nu înțeleg de ce ar trebui să ne unim. Abia ne descurcăm să administrăm teritoriul pe care îl avem. Fiecare cu greşelile lor, zic. sărbătorilor de
