Necunoscute sunt căile Domnului, iar ale capitalismului românesc chiar şi mai greu de pătruns. Atunci când nu existau în planuri concepte precum rentabilitatea şi falimentul, fabrica de mobilă din Arad punea şi ea umărul la propăşirea multilateral dezvoltată a scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România. Pe lângă producţia de serie cu şuruburi şi mânere lipsă pentru populimea revoluţionară, ea producea şi lucrări unicat, din lemnul ţării cel adevărat. Astfel de capodopere erau sortite fostei familii prezidenţiale, a academicienilor Elena şi Nicolae Ceauşescu. Aflăm că ultima manufactură dedicată geniului carpatin nu a mai ajuns la destinaţie, aniversarea din 26 ianuarie 1990 găsindu-l pe sărbătorit refugiat în Ghencea – după unii, ori în Cuba pretină – după alţii mai inteligenţi.
Mobila respectivă este una de birou, cântăreşte peste trei tone şi a rămas în depozitele firmei intrate acum în tradiţionala insolvenţă mioritică. Aflaţi la capătul pribegiei lor prin economia de piaţă, reprezentanţii fabricii au hotărât să o scoată la licitaţie, care va porni de la popularul preţ de 50.000 de euro. S-ar părea că niciun voievod miliardar din cei apăruţi după falimentul lui nea Nicu nu e interesat de achiziţie, aşa că hurdubaia migălos sculptată manual în opt luni de meştereală va lua (ca şi producţia rafinată a Epocii de Aur) calea exportului. Mi se pare încurajator că printre interesaţi este şi Elton John şi mă explic imediat de ce.
În primul rând, sir Reginald Kenneth Dwight e un om serios: este englez şi are bani să cumpere Palatul Buckingham fără mari eforturi financiare, în caz de faliment al regalităţii britanice. În al doilea rând – şi cel mai important – nimic nu-i întâmplător pe lumea asta: proiectat urieşeşte pentru dimensiunile de pitic ale sărbătoritului de la Târgovişte, biroul va ajunge în posesia unei personalităţi cu aceeaşi anvergură fizică. Vom fi siguri că pe munca poporului nostru nu-şi va sprijini cizmele vreun bogătan texan după ce-a ieşit din grajd şi nici nu-şi va curăţa RPG-ul personal un mujic făcut oligarh de Gazprom cu autorizaţie de la Kremlin. Elton Hercules John este binecunoscut pentru gusturile fine, asortate cu o educaţie filigranată pe malurile Albionului.
Dacă setul ar fi ajuns în locaţia proiectată, pe el s-ar fi elaborat doar lucrări esenţiale, de maximă importanţă teoretică şi practică pentru avansarea României pe noi culmi de civilizaţie şi progres; prezenţa elevatului mobilier ar fi fost un catalizator al îndeplinirii visului de aur al omenirii şi, personal, al Tovarăşului trădat mişeleşte de tovarăşi. Nu cred că îşi poate cineva închipui oarece ghiduşii întreprinse pe biroul în cauză de cei doi savanţi de renume mondial. Imaginea lui nea Nicu jumulindu-i polimerii Lenuţei pe cristalul biroului mie, unul, îmi închide pofta de orice evoluţie socială. Putem fi siguri că, ajunsă în proprietatea celebrului insular, mobila va cunoaşte aceeaşi atmosferă de sobrietate casnică. Aşa cum ziceam, sir Elton e un om serios, însurat şi aşezat la casele lui, ajuns acum la o vârstă respectabilă. Soţia sa e renumită pentru la fel de multă seriozitate, cuplul având şi doi copii reuşiţi, care au trecut cu bine de perioada alăptării. Ar fi, totuşi, o umbră de îndoială, ţinând cont de trecutele dexterităţi ale starului în relaţiile cu lumea comunistă şi sexul pe suprafeţe tari; urmărit în tinereţe de un agent KGB implantat în anturajul său, artistul a ajuns să facă sex cu acesta pe acoperişul unui hotel. În condiţiile astea, suprafaţa unui birou poate părea un adevărat divan din 1001 de nopţi; dar nu cred să fie cazul, vârsta înaintată trebuie să-şi fi pus amprenta şi pe articulaţiile cântăreţului.
Cred că v-am adus destule argumente pentru a justifica de ce îmi doresc eu ca Elton John să câştige licitaţia. Nu cred să aibă o concurenţă serioasă, George Michael preferând în continuare toaletele publice, iar Boy George neputând încă să uite confortul birourilor din închisoare. Şi apoi, când la donna e mobile (indiferent de sex), nu mai bine îţi iei o mobilă stabilă şi de calitate?
