AcasăSocialD'ale cetateanuluiOrdonanța 7: Polițiștii ies pe străzi cu pistoale radar...

Ordonanța 7: Polițiștii ies pe străzi cu pistoale radar dotate cu termometre de măsurare a temperaturii corporale!

Pentru că restricțiile stabilite prin Ordonanțele precedente sunt respectate într-un mod aparte de către conducătorii auto, care la filtrele organizate de patrulele de poliție arată documentele de identitate și declarația pe proprie răspundere prin geam, lipsindu-i, astfel, pe agenți, de posibilitatea de a observa dacă prezintă cumva simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus, Ministerul de Interne pregătește în aceste zile o măsură de contracarare a oricăror intenții de sustragere de la obligația de control.

Astfel, prin noua Ordonanță Militară nr.7, patrulele de la Circulație, Ordine Publică și Poliția Locală vor fi dotate cu noile Karpați Termik, pistoale radar cu tehnologie laser de măsurare a temperaturii corporale de la mare distanță, cu care vor putea afla potențialele stări febrile ale conducătorilor auto cu mult înainte ca aceștia să poată zări echipajele.

În atare condiții, dacă soferii vor refuza să oprească la semnalul patrulelor de Poliție, Ordonanța 7 prevedă faptul că somația agenților nu va mai fi ”Stai că trag!”, ci ”Te-ai ars, fraiere! Ai 39 temperatura! Te aștept diseară la Urgențe!”.

Autoritățile vor centraliza, în prima lună, rezultatele punerii în funcțiune ale noilor instrumente de asanare a comportamentelor anto-sociale pe timp de criză, pentru a putea evalua eficiența folosirii unor gadgeturi similare și pe viitor.

Astfel, Ministerul de Interne ar putea lansa din această toamnă pistoalele cu termometre ce ar putea măsura, de la distanță, tendința cocalarilor cu BMV-uri de a se urca pe liniile de tramvai sau provenința încărcăturilor din camioanele folosite în trafic de către hoții de lemne.

Un alt model, cu larg impact social, ar putea intra în fabricație în această vară, fiind destinat pieței libere. Folosit în mod judicios de către orice cetățean, pistolul cu termometru laser ar putea scoate la iveală, pet imp de campanie, densitatea și consistența gogoșilor electorale ce vor fi servite de politicieni alegătorilor.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare