HomeSocialPonta dă asigurări: în caz de război, Băsescu va...

Ponta dă asigurări: în caz de război, Băsescu va fi primul rezervist mobilizat!

Ieri, într-o atmosferă de caldă însuflețire revoluționară, Prim-Ministrul Victor Ponta s-a întâlnit cu angajații unui fost combinat chimic ceaușist, colectiv care astăzi trăiește și muncește desfăcând în bucăți locul producției de altădată și valorificându-l ca fier vechi. Discursul Premierului a fost primit cu urale de mulțime, participanții asigurându-l pe înaltul oaspete că nu vor precupeți niciun efort atât la alegerile europarlamentare, cât și, mai ales, la cele prezidențiale din noiembrie.

“Deși suntem cu un picior în război, am venit aici să vă dau vestea cea bună: veți avea și mai mult de muncă, după inevitabila (cu sprijinul vostru) prăbușire a dictaturii în toamnă. Guvernul actual se gândește mereu la oamenii simpli ai acestei țări, urmând ca orice restricție în tăierea de către dvs. a fierului vechi să fie anulată prin ordonanță de urgență. Vă anunț că, odată cu intrarea în conflict, Statul va începe rechiziționările, moșia de la Nana fiind prima pe listă. (Urale, ovații, se scandează: “Băsescu, nu uita, Nana nu-i averea ta!”) Totodată, vor reveni în proprietatea poporului și celelalte terenuri acaparate de dictator sub umbrela parașutei sale politice, Elena Udrea. (Huiduieli, se strigă: “Băsescu și clica lui, parașuta neamului!”) Vă promit solemn o lege specială prin care Suspendatul va fi primul mobilizat, în pofida vârstei înaintate. I se va pune la dispoziție bricul “Mircea Băsescu” și vor fi trimiși, el și fratele partener de afaceri, în prima linie a confruntării navale cu Rusia, înarmați cu pistoale TT. (Entuziasm general, publicul intonează: “Marinarul Băse, pâr, pâr, s-a-necat cu vaporul, pâr, pâr!”) Am promisiuni ferme din partea dlui Putin că va fi singura navă scufundată, România angajându-se să capituleze imediat după eveniment.

Iată cum războiul poate fi o veste minunată: scăpăm de tiranie și țara se întoarce la sânul prieten al Maicii Rusii, alungând negura proamericană și paneuropeană în care ne-au aruncat Băsescu și complicii lui internaționali. Primul decret după victorie va fi unul de anulare a datoriilor către FMI, urmând naționalizarea principalelor mijloace de producție, aflate acum în posesia bandiților din opoziție. Vă garantez că se va găsi și pentru ei multă muncă, brutăriile îi așteaptă pe toți cu porțile deschise!”

În final, am cules câteva impresii la fața locului. V-o prezentăm pe aceea care ne-a umplut inimile de mândrie patriotică: “Mă numesc Milică Bobu, maistru șomer. Am funcționat în acest combinat de la început și lucrez și acuma, e fer vechi aici încă 200 de ani, slavă lu’ domnu’ Ceaușescu! Pentru noi, dl. Ponta e cel mai foarte aproape de model ca și Președinte, dat fincă Ăl Bătrân am auzit că s-a pensionat pe caz de diabet în Cuba și nu se mai întoarce. O să-l alegem în totalitate pe dl. Victor, la noi nu se există opoziție decât dacă vrea careva baroase în cap. Ne-am săturat ca boierii să se dezmățească în vilele lu’ Dante ăla și să-și cumpere moșii, iară noi să tragem targa cu fer vechi pe uscat, ca boii. Să le arătăm capitaliștilor băsiști că boii știe să voteze pe cine trebe!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare