AcasăSocialPrima Evadare, record de bărbați în colanți

Prima Evadare, record de bărbați în colanți

În weekend, adică duminică, 13 mai, am reușit să iau parte la un eveniment de anvergură cum ar spune participanții. Genul care excită ecologiștii: „Da, am salvat planeta pentru că am transpirat în plastic, am călărit metale și am băut chimicale!”. Ca mulți alții, aproximativ 2.300, m-am prezentat la concursul Prima Evadare pentru că spiritul de turmă competitivă este incomparabil mai frumos decât spiritul de „mi-am luat MTB ca să urc trotuarele din oraș”. Așa că mi-am dat trezirea la 6 dimineața, duminica, ziua când nici Dumnezeu nu pedalează, și am plecat călare pe dânsa, din Rahova până la Academia de Poliție. Ori, pentru gurmanzi, de la Ikea puțin mai sus pe DN1.

Am ajuns repede la locul faptei, dar, din lene și necoordonare, nu am reușit să mă postez în față la Start, așa că am pornit de pe la jumătatea plutonului. Mi-am zis că nu-i problemă: depășesc 500 la prima curbă și pe restul pe traseu, că am timp. Oricum, de câștigat nu se mai punea problema când cei din clasa Elite au fost mutați cu 100 de metri mai în față. Suta aia a făcut diferența. Mai bine îi punea la 1 km de Finish, ca să ne simțim și noi, începătorii, mai bine. Oricum, din momentul startului nu mai contează absolut nimic, doar să dai tare la pedale, să te ferești de bicicliști, crăci, bălți și să nu închizi ochii. Pentru a mă răzbuna pe faptul că anul trecut nu am fost la concurs, când a plouat și erau doar noroaie, am căzut într-o baltă. Așa, din asentiment cu ceilalți.

Primii 25 km au fost crunți, cu crengi în cap, praf în ochi și frâne cu efect de rearanjare a organelor interne. La popas m-am realimentat, meniu sportiv, glucoză, napolitane și banane, ca mai apoi să îndur alți 30 și ceva de kilometri de crengi, praf, frâne. Dar a meritat. Stimabila bicicletă cumpărată la ofertă a rezistat cu brio, entuziasmul a fost la înălțime, clasamentul care nu mai apare nici că nu mai contează, iar gratuitățile au fost multe și bune. Unde mai mănânci trei caserole de paste, așa, pe de-a moaca? Câștigătorul era un belgian de origine bulgară, ori ceva de genul. Ne-a dat-o la mândria națională, ce să mai. Unde mai pui că majoritatea premiilor au fost câștigate de unguri. Acum știu de unde pofta de kürtős kalács.

Țin să precizez că au fost stabilite mai multe recorduri:

– 2.300 de participanți;

– o claviculă ruptă;

– n-şpe litri de taurină consumată;

– cei mai mulți masculi în colanți într-un autobuz.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare