Un individ slinos, tot o coastă și-un tendon răsărinde din maieul tetra-clasic, nițeluș gălbui, săltat bine peste 55 de ani, dar arătând măcar cu zece ani mai în vârstă, se descopitează, lățit pe treptele de la intrarea în scara blocului, în timp ce gâjâie printre dinții mai mult lipsă o manea despre hăul dintre picioarele neveste-sii. Este vecinul de la parter, Guș Stere, vigilentul de serviciu de când s-a pensionat (“penzionat”, zice el) pe la vreo 44 de ani cu salarii compensatorii (“și din caz dă boală, vecine, dă boală c-am muncit dăstul nimica pă tarlaua patriei”). Nimic nu mișcă pe o rază de trei blocuri de geamul său – se hrănește cu viața tuturor celor care au neșansa să locuiască sau să treacă pe lângă el. Și veșnic e nevorbit, veșnic informat de la Antene și România TV. Are trei televizoare, câte unul pentru fiecare post. “Dacă nu se-muia proteveu’ îmi mai luam un aparat”, mi-a mărturisit – “să văz cum îi sparge la dinți pe Chioru’ și Blonda, muma lor dă hoți că nu-i mai satură!”. Nu-s ideile lui, da-s fixe (și mai ales bine fixate după atâția ani de lustruit creierul cu poveștile din tubul catodic). E omul singurei iubiri după ce i l-au mătrășit pe Ceaușescu: votează numai cu “ai noștri, vecine, numai cu Ion Iliescu, că-i d-al nos’, sireac și cinstit”. Încă i se mai umezesc ochii când își aduce aminte cum le-a spart el gura la “lejionari” în anii 90 și-o alergat-o “pă Doina Cornea, cu tăt cu blujii ei”. Jucător împătimit de “Caritas”, încă mai are vre-un kilometru de chitanțe ținute cu sfințenie în șifonierul cu oglinzi, “că nu să știe, când l-or relua, mai știi?”, îl urăște sincer pe Emil Boc că “i-a tăiat penzia dă maistru militar”, „dă la un’șpă milioane dă lei cât primeam ma ‘nainte pă lună, la 1800 dă flecușteți”. “Păi, ți-a mărit-o, vecine!”, am îndrăznit eu să-i spun. “Ce-a mărit? C-am văzut io la televizor, la fătuca aia, Crețuleasca dă vorbește-n-pulecat dă limbă, da’ vorbește bine – că la tăți ni-o tăiat, că și-o șî dat unu’ foc la Cotroceni, arză-i-ar focu’!” – mi-a tăiat-o el scurt. Și dă-i și-njură la Boc și Băsescu și Udrea. Niciodată la Blaga – “cu Vasile tă-nțălegi, ăla-i băiat dă comitet”.
– Vecine! – mi se hlizește-n sus cu superioritatea pe care ți-o dă știința cunoașterii a tot ce se spune pe televiziunile de știri. (Sigur am uitat să vă menționez că fiecare “plazmă” a lui Guș Stere este echipată cu un peștele “dă Murano” model extraplat și mileul moștenire “dă pă coloru’ luat dupe Revoluție ca ajutor dă la ajutoare”, iar sufrageria îi este echipată cu o reproducere 3D a “Răpirii din Serai”, “orijinală panasonic, vecine!” Deh, omul ține pasul cu noul – e năcăjit doar că i-au săltat rabla de pe spațiul public și-au dus-o la fiare vechi cu tot cu câinele lup care dădea la fiecare groapă din asfalt aprobator din cap; “mi l-au luat pă Premier, vecine! Hi-hi-hi, ha-ha-ha!”).
– Vecine, că tăt ești tu mai băsist dă felul tău de gândire, deși te văz băiat dăștept cu carte… Ce zîci cum i-or scăpa ai tăi pă Udrea șî pă Băselu’ dă bulău? C-așa am rămas io fără penzie, dă la furtu’ dă la votu’ ăla!
– Dar de ce sunt ai mei, vecine?
– Că i-ai votat orbește păntru cincizăci dă lei și-o sticloanță dă ulei…
– Bă, Guș Stere – mă burzuluiesc nițel, parcă cu plasa cu sticle de ulei și kilul de zahăr te-ai împiedicat tu pe scări aici de-ai căzut în bot la vot.
– Aia o fo’ la prezidănțiale, io vorbăsc dăspre amu! Că până amu’ procurorii aserviți partidului până la conducătoru’ iubit, i-or făcut p-ăștia scăpați. Îți dai sama, vecine, ce presiuni sunt acolo? Numa’ procuror să nu fii în zîua dă azi în România… Las’ c-om videa procurori la pușcărie amu că-i liberă țara șâ-i vom trage la răspundere ș-om relua aceste procese monstruoase tip Năstase și Voiculescu a cărui călcare de lege o fo’ văzută dă tătă lumia dă pă glob ce are goagăl șî internăt!
– Fă o pauză vecine (deja împroșca cu salivă până pe la etajul trei), pune frână, să ne înțelegem. Dă sonorul mai încet. Tu vorbești, sau tocmai ce ai închis televizorul?
– Io, că-s indignat și îmi produce scârbă și durere când văd această caricatură mincinoasă și fără pic dă caracter pă care va cădea blăstemu’ nostru al penzionarilor…
Ce mai era de zis? Ne-am șuierat câte un “znăzâua” printre dinți și ne-am văzut de treburile noastre.
