HomeSocialRomânia e o vacă de muls

România e o vacă de muls

Cătălin Voicu va fi despăgubit de Statul Român, prin decizia CEDO, cu 4.500 de euro pentru tratamentul degradant aplicat. Fostul senator a reclamat condițiile proaste de detenție: arest supraglomerat, transport cu cătușe la mâini în dube lipsite de căldură și lumină. De asemenea, oferirea către media a amănuntelor din dosar a fost considerată o încălcare a dreptului la viață privată. Nu prea înțelegem treaba cu viața privată, dumnealui fiind ales prin vot popular într-o funcție publică, plătit de la buget și dând cu vastul tot în banii fraierilor electori.

Voicu ceruse 4.000.000 de euro, iar acordarea a numai 4.500 este un tratament mai umilitor și decât cel al Justiției băsiste. Domnilor europeni, nu de bani pentru țigări avea nevoie copilul de casă pesedistă Cătălin; care locuia încă la părinți, bieții pensionari rămânând fără unicul lor baston de bătrânețe. Să sperăm că nedreptatea va fi reparată corespunzător după alegerile prezidențiale, într-o instanță românească.

Pentru remedierea situației și evitarea “corecturilor” CEDO, propunem Guvernului accesarea unor fonduri europene dedicate. Undeva pe la 100.000.000 ar fi o sumă suficientă dezideratului, cu tot cu studiile de fezabilitate și comisioanele aferente. Dintre măsurile necesare, enumerăm:

1. Achiziționarea unor limuzine pentru transportul demnitarilor anchetați, cu toate dotările cuvenite: aer condiționat, TV, internet, bar, iluminare ambientală. Se va interzice folosirea cătușelor, cu excepția situațiilor (recte cazul Năstase) când arestații se simt confortabil prin utilizarea unora din catifea roz;

2. Construirea unui arest rezervat politicienilor, unde să se evite situațiile de genul celei în care dl. Mazăre nu s-a putut odihni din cauza sforăitului lui nea Dan Rușanu. Includem aici: săli de zi, dormitoare, saună și jacuzzi, restaurant cu meniuri individualizate – în funcție de tocmai declanșatele afecțiuni medicale;

3. Cercetările se vor desfășura în regim strict secret, fără ca populimea să mai citească prin presă extracte din stenograme, care sunt, oricum, scoase din context și interpretate tendențios. O replică de genul: “Te rezolv, dă-te-n plm, nu te costă decât 200.000!” poate fi deformată cu ușurință și calificată ca trafic de influență; în timp ce, de fapt, autorul ei se oferea să-i cumpere varză unui coleg parlamentar ocupat, iar suma era în lei vechi.

Să sperăm că toate acestea vor ajunge realitate după noiembrie, când Justiția va redeveni liberă prin voința poporului. Stați liniștiți la locurile voastre, viitorul cercetat penal Băsescu nu va beneficia de noile condiții. Știți că toate legile prevăd și excepții, nu?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare