Ursitoarele haine, un destin mereu neprietenos şi o conjunctură permanent potrivnică au făcut adesea din România o fecioară la ananghie, aşteptând veşnic să fie salvată de un Făt-Frumos, călare pe diverse mijloace de transport care s-au updatat în funcţie de progresele ştiinţei. Fiindcă viaţa reală bate întotdeauna basmul, Făt-Frumos şi-a făcut un obicei prost din a întârzia aşa că, mai mereu, biata fată a încercat alianţe şi situaţii compromiţătoare; iar cum astea s-au dovedit mereu neinspirate, s-a resemnat şi a rămas să împletească molcom cosiţe argintii, lăsându-se înghiontită, umilită şi înghesuită în ungherele istoriei de diverşi borfaşi, atât din afară, dar şi, mai ales, din înăuntrul ţării.
Pentru toţi bunicii care încă-şi mai deapănă bătrâneţile tot aşteptându-i pe americani, dar şi pentru cei care-au plecat la cele sfinte cu oful ăsta, pare să se facă, în sfârşit, dreptate. Chiar dacă vorbim de una înfăptuită în numele unei legi a compensaţiei imperfecte, ceea ce face ca judecata să fie destul de cinică şi perversă, însă, în definitiv, asta-i un spectacol pe care ni-l ofera zilnic justiţia omenească, cea neaoşă îndeobşte.
Înainte de a flutura steagurile a bun venit şi de-a scoate la înaintare tradiţionala pâine amară cu sare, ar fi bine, poate, să ne temperăm puţin elanul. Deşi americanii nu vin, sunt semne clare că se uită la noi cu aceeaşi înţelegere şi simpatie cu care probabil că vreo civilizaţie extraterestră ne priveşte strădaniile noastre în joaca de-a tehnologia.
.
Astfel, Secretarul de stat al SUA, John Kerry, aflat la conferinţa pe teme de securitate de la Munchen, a transmis că e tot mai vizibil la Washington un trend de turbulenţe, venit dinspre Estul Europei, şi că aspiraţiile cetăţenilor sunt din nou afectate de interesele corupte ale oligarhilor, care folosesc banii pentru a cumpăra politicieni, slăbind independenţa justiţiei şi drepturile organizaţiilor non-guvernamentale.
Adică modul ăsta al nostru balcanic de funcţionare, debandada organizată în care fură numai ăia care sunt îndreptăţiţi să fure şi sunt pedepsiţi numai cei ce-au pierdut privilegiul, bătaia de joc pe care-o băgăm din ce în ce mai puţin în seamă, fie din obişnuinţă, fie din pricina sărăciei la fel de negre ca perspectiva oricăror zile de mâine, toate astea au început să-i deranjeze într-o asemenea măsură cât să sesizeze că nu ne jucăm frumos. Din birourile înalte din Bucuresti însă, declaraţia americanilor pare o avertizare de cod roz bonbon şi îi face pe mulţi să pufnească în râs, sprijinindu-şi cefele groase pe scaunele sigure.
Americanilor care aşteaptă o reacţie, în ambianţa lor de absolută siguranţă ce poate fi egalată în beatitudine numai de mirosul cafelei într-o zi de luni într-o instituţie publică românească, le spunem doar atât: suntem în România şi aici ne doare-n dos de toate codurile portocalii sau roşii şi, mai nou, a început să ne doară tot acolo şi de celelalte coduri, începând cu cel penal. Cum naiba credeţi că ne-am descurcat atâta timp fără voi?
Exclusiv online
