HomeSocialD'ale cetateanuluiSă credeți în “Dorel” și veșnicia lucrărilor lui

Să credeți în “Dorel” și veșnicia lucrărilor lui

Lucrări veșnice, să dureze pentru eternitate nu zidește numai Biserica, ci și lucrătorii Primăriei. Însuși Bunul Dumnezeu a fost detronat întru veșnicia lucrării Sale de către niște “dorei” de la Primăria Cluj-Napoca care s-au apucat și au betonat copăceii care s-au nimerit în calea reabilitării unui trotuar. Dorel zidește, nu gândește. Și dacă i-a rămas niște “moaltăr”, nu se făcea să-l arunce, așa că l-a folosit la rădăcina copacilor.

“Să nu se-mburde”, și-o fi zis “doreii” municipali atunci când au reabilitat trotuarul din Piața 14 Iulie din cartierul clujean Grigorescu. S-a făcut cum s-ar zice lucrare reparatorie pentru denumirea pieței, de zici că reabilitau zidurile Bastiliei să nu le mai dărâme poporul, așa că pentru copaci s-a lăsat un spațiu foarte mic în jurul lor, iar gaura a fost mai apoi betonată. Apoi, să nu se-apuce de proteste ecologiștii, au pus pământ de-asupra să pară totul natural. Clujul stă cu naturelul beton, cum s-ar zice.

Inspectorii silvici din Primărie au zis că vor remedia situația. Nu contează pe banii cui, că oricum clujenii sunt niște contribuabili generoși și nu prea se-nervează pentru astfel de fleacuri: “no, l-o betonat nițel să nu se-mburde”. Chestia este de calendar, că nu poți să umbli la rădăcina copacului când vrei tu, ci numai când te lasă Calendarul inspectorului de la Spații Verzi. Cică sfântul de ziua căruia poți opera astfel de lucrări ar fi Sfântul Așteaptă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare