HomeSocialSă ne vaccinăm româneşte

Să ne vaccinăm româneşte

Victor Ponta ne îndeamnă pe toţi la încredere în vaccinul românesc: “O să mă şi vaccinez, dar eu nu cu răceala am probleme, ci cu altele”. Corect, nu i-ar strica un vaccin cu o doză substanţială din serul adevărului, poligraful pe care să nu-l mintă Ponta cu zâmbetul pe buze nefiind încă omologat în România. Dar cum rămâne cu închiderea Institutului Cantacuzino de la Iaşi, pentru salvarea căruia nu s-au găsit 5-6 milioane de euro, în condiţiile în care miliardele din fondurile europene nu sunt atinse măcar cu o floare?

Tot Ponta recunoaşte că în PSD sunt discuţii privind un candidat propriu la prezidenţiale, asta neimplicând însă un nivel de prima linie. Crinule, deşteptarea, ăştia n-au respect nici faţă de sfintele moaşte!

Un nou concept îşi face loc în spaţiul public: Insula lui Dragnea. Eu zic că e normală apariţia, după Ţinutul lui Dragnea bântuit de apariţii paranormale la alegeri şi referendumuri. Urmând – logic după descentralizare – Ţara lui Dragnea Întâiul Încălecătorul. Noi, totuşi, mai avem o speranţă în viaţă între filele unui anumit dosar.

“Bănuiala” Prim-Ministrului cum că Băsescu a vrut să “albească” pământul din Călăraşi pe care l-ar fi deţinut – prin interpuşi italieni – mai de mult timp, se datorează, după propria declaraţie “ochiului de jurist” pe care îl deţine cu acte copiate în regulă. Ochi pe care trebuie să-l fi odihnit multă vreme, atunci când era şeful corpului de control al cerberului Năstase. Chestie de viziune personală, nu?

După votarea proiectului de buget, prioritatea nr.1 a Parlamentului va fi aprobarea comisiei de anchetă însărcinate cu nana-ul administrat lui Băsescu, pentru tupeul de a cumpăra pământ cu credit bancar, în loc să apeleze la milioardele strânse în Seychelles din munca poporului. Fiecare cu priorităţile lui, deşi parcă altele erau cele pentru care ne-am dus noi, aproape minoritarii, la urne.

Apropo de priorităţi: una extrem de urgentă e, pentru Guvern, mărirea salariilor primarilor cu 30%, ei fiind azi, cu veniturile lor bugetare, printre cei mai săraci români. Cum bine se ştie, legea nu poate face excepţii, vizându-i şi pe aceia care nu se dau jos din pat pentru numai 100.000 de euro. Ce-ar fi ca, atunci când sunt interceptaţi la ciordit, să beneficieze şi de un spor de pedeapsă mărită cu 30%, fără suspendări şi eliberări pentru “buna purtare” din stabiliment, unde îşi datorează comportamentul exemplar doar faptului că se dau, oricum, degeaba jos din pat?

Consecventă carierei legate de idolul de la Cotroceni, Elena Udrea îşi lansează şi ea colecţia de primăvară-toamnă în agricultură. Se aşteaptă apariţia cizmelor cu toc pentru scos cartofii, a poşetelor cu separeuri pe sorturi de seminţe şi a hainelor de blană lemnoasă (a nu se confunda cu popularele copârşeuri atât de folositoare bugetului de pensii). Locaţia nu e îndepărtată de aceea pe care viitorul fost dictator îşi va exersa abilităţile noului brevet de comandant, deşi nu garantăm că vajnicii agricultori îşi vor arunca ştiuleţi sau piersicuţe peste (sau prin) gard.

Acelaşi (mereu) Victor Ponta: “Ne pregătim pentru varianta de nedorit în care Băsescu retrimite bugetul în Parlament”. Probabil că asta implică o nouă comisie parlamentară, care să ancheteze cum a ajuns Udrea să achiziţioneze pământul pe care nu l-a mai călcat cu tocurile cui de la inundaţiile vremurilor ei de ministeriat; sau cum îşi permite Naşul Băsescu să importe naşi de botez moldoveni, fără acordul (vezi exemplul pozitiv Ianukovici) Marelui Naş Volodea Gazpromovici Putin.

Că tot veni vorba de Ianukovici, unii concetăţeni ai tovărăşiei sale îi prevăd deja soarta Titanului din Scorniceşti. Iar asta, în viziunea unei doamne politician din Ucraina, ar fi de rău augur deoarece: “România încă nu şi-a revenit după asasinarea lui Ceauşescu”. Aici are dreptate, dacă Marele Cârmaci nu ar fi fost lichidat fizic, România şi-ar fi revenit repede la realitate şi l-ar fi votat pe el cu procentele lui Iliescu. N-a fost să fie, din cauză de trădare şi ghinion istoric!

Britanicii sunt îngroziţi de perspectiva afluenţei în Regat a bandelor agresive de cerşetori “români şi bulgari”. Deşi noi ştim că originea “românilor şi bulgarilor” respectivi ar putea duce la concluzia că toţi (românii şi bulgarii) de la Gange ne tragem, asta contează mai puţin în Babelul contemporan, unde ştampila din paşaport şi cea pusă generalizator de opinia publică sunt în prim plan. Trebuie să recunoaştem, integrarea europeană ne-a golit binişor străzile, umplând drumurile europene de turişti pe care nu e bine să-i iei la ocazie. Era musai să le dăm şi noi ceva la schimb, în contul miliardelor nerambursabile din conturile pe care noi nu ştim, nu vrem şi nu putem să le furăm…pardon, accesăm!

Ultima, dar nu cea din urmă oră: s-a reaprins conflictul de la Pungeşti, o dată cu reluarea operaţiunilor Chevron. Pe internetul românesc, Ponta a început cursa de urmărire a lui Băsescu pentru supremaţie în postura de “duşman al poporului”. Asta confirmă încă o dată înţelepciunea din expresia “fiecare pasăre pe limba ei piere”. Populismele antibăsiste din campanie se întorc împotriva celor ce le-au trâmbiţat cu nonşalanţă, să fie ei la capătul stiloului semnatar al marilor contracte. În timpul ăsta, Băsescu respinge memorandumul cu FMI, îndurerat de soarta naţiei terorizate cu plusul de 7 eurocenţi la carburanţi; după ce, alarmat de sirenele aceluiaşi FMI, tăiase cu bocul un sfert din tot ce-i ieşise în cale. Cel mai mişto e să fii contra în România; problema e că, atunci când vrei să te faci pentru, sar contra ta toţi care au fost pentru cu tine, pentru că erai contra ticăloşilor care erau pentru! Să ne mai mirăm că nu e nimeni pentru noi prin Europa şi toţi ne sunt contra?

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare