Sf.Gheorghe şi balaurul nerecunoştinţei

Hotārât lucru, nu existā dreptate pe lumea asta. Iar justiţia din cealaltā lume poate fi consideratā, oarecum, tardivā. Neprimirea tinerei speranțe a ortodoxiei naționale Gigi Becali în rândurile studențimii Facultāții de Teologie se înscrie în șirul martirajelor ce au stat prin veacuri, ca Ana lui Manole, drept proptele și întārituri zidirilor românești. Citind unele comentarii ale fanilor legate de rejectare, propunerile merg până la desfiinţarea Bisericii Naţionale, discreditată pe vecie în urma evenimentului. Explicaţia cu neexistenţa cursurilor de la distanţă sau prin corespondenţă nu ţine. Atâta timp cât enoriaşul-patron e în relaţie directă cu Dumnezeu, legătura eteric-subtilă cu sălile de curs ar fi doar o bagatelă şi cu asta basta. Ctitor de lācașuri sfinte, înfāptuitor de danii la Athos, domnitorul vlah care l-a avut sfetnic pe Dumnezeu, la rugāciunea de searā, în alcātuirea soborului Stelei pentru meciul urmātor se vede lovit în ce are el mai sacru, în afara terenurilor roditoare din portofoliu. Cum Gigi, conform deselor sale declarații de credințā, e încrezātor cā totul, rāu sau bun, îi vine din dorințā divinā, ar fi interesant de știut ce pācate stau la baza respingerii suferite. O fi de vinā cel al trufiei, care îl determina sā se laude cā, odatā ajuns la puterea pāmânteascā, îi va declara pe toți neconstituționali și nedemni de a participa, alāturi de sinodul sāu personal, la desfātārile potenței politice? Sā fie pedepsit pentru îndemnuri la sodomii și nerușināri adresate dușmanilor, atunci când îi sfătuia oral la pācātuiri la fel de orale, în faţa lui prosternați? Sau pentru suduirile de prin stenogramele convorbirilor sale telefonice, cu urāri adresate oamenilor legii laice de a nu prididi în venerarea tot oralā a poalelor sale generos ridicate? Cāile Domnului sunt greu de pātruns chiar și pentru harul becalian, așa cā noi, în sārācia noastrā, nu avem acces la revelație. Dar știm, din rostirile martirului Becali, cā Dumnezeu a avut întotdeauna un plan pentru el. Și cā cei 3 ani și 6 luni de monahism prin încuierea pe dinafarā a ușii sunt doar încā o încercare în împlinirea misiei sale terestre. Din care va ieși mai întārit, mai iubit și mai dedicat evlaviei personale, averile sale prosperând ca prin minune, conform presei, de la începerea perioadei ascetice. Cum se întâmplă oricărui domnitor care se respectā și lasā treburile moșiei și visteriei pe seama logofeților ce știu sā scrie și sā socoteascā în locul lui. Doară s-a deșteptat și ciobanul mioritic, de când cu transhumanța de la stânā la Maybach. În definitiv, nu diploma l-a fācut (pe) om, iar la rāstignirea sa nu a cāzut, din Ceruri sau din afaceri, nicio Stea.